PAS a obținut +50 milioane de lei la cele 120 milioane de lei pentru dezvoltarea suburbiilor
PAS a obținut +50 milioane de lei la cele 120 milioane de lei pentru dezvoltarea suburbiilor. Săptămâna aceasta am avut două ședințe cu primarii din suburbii. Așa cum le-am promis, PAS a votat bugetul, cu condiția ca alocațiile pentru localitățile din suburbii să fie mai mari decât în anii precedenți.
PAS optează pentru transparentizarea alocațiilor din bugetul municipal către suburbii. Optăm pentru echitatea și corectitudinea dezvoltării localităților. Fracțiunea PAS din CMC a elaborat un proiect de decizie pentru crearea unui grup de lucru pentru a elabora un regulament care va stipula aceste deziderate.
Din banii obținuți suplimentar de fracțiunea PAS, vor putea fi renovate și construite mai multe drumuri și căi de acces, terenuri de joacă, apeduct și canalizare, grădinițe și școli, parcuri și spații de agrement.
Vrem să aducem în limitele corectitudinii și legalității tot ceea ce ține de suburbiile municipiului Chișinău, fiindcă până acum Primarul General aloca bani doar pe criterii politice și fără a respecta principiul echității.
Mulțumim primarilor din suburbii pentru colaborare. Doar datorită insistenței voastre și a suportului consilierilor, am reușit să obținem +50 de milioane de lei la cele 120 de milioane de lei pentru dezvoltarea suburbiilor.
Vom monitoriza îndeaproape ca investițiile în suburbii să aibă loc, iar proiectele prioritare pentru oameni să fie implementate corect.