• Partidul Acțiune și Solidaritate

  • Comunicate CMC & Comunicate de presă

    Ion Ceban nu investește în oameni, dar în flori și trotuare

    January 30,2024

    Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a organizat astăzi discuții publice esențiale privind bugetul provizoriu propus de Primăria Chișinău. 

    În contextul în care Chișinăul se confruntă cu provocări financiare semnificative, bugetul provizoriu pentru 2024 propus de Ion Ceban ridică multe semne de întrebare despre prioritățile administrative ale primarului. Conform analizei fracțiunii PAS din CMC, în acest buget sunt redistribuite fonduri vitale în moduri care nu reflectă nevoile reale ale locuitorilor Chișinăului.

    Bugetul provizoriu pentru anul 2024 propus de Ion Ceban este făcut cu încălcarea legii 397, art. 23, pentru că acesta depășește bugetul anului trecut și au fost modificate mai multe linii de cheltuieli și a inclus cheltuieli noi, ceea ce este contrar legii. Din acest motiv, presupunem că bugetul provizoriu va fi de fapt proiectul de buget pentru anul 2024.

    Ion Ceban a finalizat anul cu un sold de minus jumătate de miliard lei. Adică, pentru campania electorală a făcut lucrări de văzul lumii, ca să mintă alegătorii, așa ca la sfârșitul anului să nu aibă de unde să le plătească. 

    A îndatorat Chișinăul, suplimentar la ceea ce era acum 4 ani, cu 150% mai mult, adică plus peste jumătate de miliard de lei. Dacă în 2019 rata de îndatorare a municipiului Chișinău era de circa 10%, după 4 ani de administrare a municipiului de Ion Ceban, îndatorarea municipiului a crescut la 25%

    Chiar dacă evoluția bugetelor pentru ultimii ani ne arată o creștere semnificativă. Acum bugetele sunt mai mari, bani sunt mai mulți, iar primarul nu oferă oamenilor ceea ce le-a promis.

    Analizând evoluția bugetelor din ultimii ani, observăm o creștere semnificativă în anumite domenii, dar și reduceri preocupante în altele:

    Un exemplu al acestor distribuiri problematice în buget este reducerea fondurilor pentru iluminatul în curțile blocurilor de la 2 milioane lei, în timp ce se alocă o sumă egală, de 2 milioane lei, pentru un nou program de iluminat artistic nocturn. Aceasta arată o lipsă de viziune și prioritizare a banilor publici față de nevoile de bază ale chișinăuienilor.” a spus Zinaida Popa, Președinta Fracțiunii PAS din CMC.

    Discuțiile cu cetățenii din diferite sectoare ale orașului, atât în timpul campaniei electorale, cât și recent, au relevat nevoia acută de a direcționa fonduri către îmbunătățirea transportului public, amenajarea curților și mai ales educația. Prioritatea cetățenilor este ca educația să fie de calitate și sigură pentru copii. 

    Cu toate acestea, bugetul actual reflectă o discrepanță între nevoile cetățenilor și alocările bugetare: se observă o reducere semnificativă de 54 milioane lei pentru grupele cu program prelungit în școli, în timp ce cheltuielile pentru trotuare au crescut la 225 milioane lei, iar bugetele pentru sectoarele orașului pentru amenajări urbane, inclusiv gazoane și flori, au fost majorate cu 117 milioane lei.

    „Totodată, în acest buget provizoriu găsim și bani pentru asistenții personali 116 mln și 60 mln pentru copii. Dar câtă batjocură au primit acești oameni în ultimul timp, au fost umiliți, amenințați de către șefii de direcții, li s-au tăiat salarii și unii au fost concediați. 

    În buget găsim și 150 mln lei pentru compensații, dar oamenilor astăzi nu li se achită aceste compensații și ei au facturi ridicate pe motiv că primarul nu vrea să dea bani. Vă amintesc cum Ion Ceban promitea compensații de 60%, dar astăzi nici cele 40% nu vrea să le dea familiilor care au cea mai mare nevoie de ajutor.

    Avem un buget auster, fiindcă Ion Ceban a îndatorat orașul cu 150% mai mult decât până la venirea sa în fotoliul de primar. Acesta își bate joc de oameni, îi umilește, își face mai departe jocurile, iar oamenii au de suferit. 

    Ceea ce ne oferă primarul astăzi sunt gazoane, flori, trotuare, dar taie din educație, din serviciul de asistență personală și din compensațiile destinate familiilor social-vulnerabile și pensionarilor. 

    Noi, Fracțiunea PAS din CMC, urmează să consultăm bugetul împreună cu chișinăuienii și să aflăm ce cred ei despre felul în care Primăria trebuie să cheltuie banii publici. În scurt timp vom lansa un proces larg de consultare a chișinăuienilor. Așa nu se mai poate, nu se poate ca primarul să meargă împotriva problemelor și necesităților propriilor alegători.” a adăugat Zinaida Popa, Președinta Fracțiunii PAS din CMC. 

    Articole similare
    Comunicate de presă
    Flashmob PAS Youth, la 2 ani de război în Ucraina: Acesta este un război între lumea liberă și lumea dictaturii
    Vezi mai mult
    Acțiuni & Comunicate de presă
    Proiect PAS: Datoriile către pasageri vor fi achitate în mod prioritar de către companiile avia care au intrat în faliment 
    Vezi mai mult
    Comunicate de presă
    PAS Youth și-a ales noua conducere: Deputatul Sinchevici Eugeniu a fost ales Președinte.
    Vezi mai mult
    Aderă la partidul cu cea mai mare încredere în rândul cetățenilor.