• Partidul Acțiune și Solidaritate

  • Comunicate CMC

    Denunț la CNA privind legalitatea celor 6 PUZ-uri votate în CMC de susținătorii MAN-ului

    December 28,2022

    Astăzi, fracțiunea PAS din CMC a depus un denunț la Centrul Național Anticorupție prin care au solicitat să fie investigată legalitatea celor 6 Planuri Urbane Zonale (complexe locative cu blocuri multietajate) votate de consilierii municipali PSRM, Platforma Da, ȘOR, PUN, PCRM, PSDE și alții, în cadrul ședinței CMC din 20-21 decembrie 2022.

    Contrar prevederilor legale, în lipsa unor avize favorabile din partea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, consilierii municipali au votat 6 proiecte de decizie cu privire la aprobarea Planurilor Urbanistice Zonale după cum urmează:

    1. Pe teritoriul adiacent str. Bucovinei, mun.Chişinău.
    2. Perimetrul străzilor Timiș – Nucarilor – Bujorilor.
    3. str. Ginta Latină Nr. 16.
    4. str. Ghidighici Nr. 5.
    5. str. N. Testemițanu Nr. 31.
    6. Perimetrul străzilor Meşterul Manole – Maria Drăgan – Otovasca – str-la Uzinelor. 

    Aceste Planuri Urbanistice Zonale au fost votate de consilierii municipali din Chișinău cu depășirea atribuțiilor de serviciu, pentru a permite unor companii să construiască spații locative și comerciale, fără a fi luat în calcul că în acele regiuni nu este asigurată infrastructura necesară. Oamenii care vor locui în acele regiuni nu vor fi avea locuri suficiente în școli și grădinițe.

    Deși în spațiul public se discută tot mai mult despre posibile influențe nepotrivite la adresa consilierilor municipali pentru a fi votate aceste PUZ-uri, până la moment nu am văzut nici o reacție pe acest caz din partea organelor împuternicite de combatere a corupției. 

    În cadrul Consiliului Municipal Chișinău, pe parcursul mai multor ani sunt votate PUZ-uri cu implicarea unor consilieri municipali prin intermediul unor scheme obscure. Până la momentul actual nimeni nu a fost supus răspunderii pentru astfel de ilegalități, iar asta îi face pe acești consilieri municipali să se considere impunitivi față de ilegalitățile aranjate în CMC. 

    Fracțiunea PAS din CMC solicită Procuraturii Generale, Centrului Național Anticorupție și Procuraturii Anticorupție următoarele:

    1. Procuratura Generală să dispună înregistrarea în ordinea prevăzută de lege a cazurilor de aprobare ilegală a celor 6 Planuri Urbanistice Zonale votate în Consiliul Municipal Chișinău la data de 20 și 21 decembrie 2022, iar în caz de necesitate să dispună schimbarea de competențe pentru a asigura investigarea eficientă, completă și în termeni restrânși a acestor fapte. 

    2. Centrului Național Anticorupție să dispună înregistrarea prezentului denunț în Registrul nr. 1 de evidență a infracțiunilor.

    3. Centrul Național Anticorupție să inițieze urmărirea penală pe faptul aprobării ilegale a șase Planuri Urbanistice Zonale votate în Consiliul Municipal Chișinău la data de 20 și 21 decembrie 2022, prin prisma comiterii infracțiunilor de corupție și conexe corupției.

    4. Procuratura Anticorupție să efectueze controlul acțiunilor organului de urmărire al CNA în scopul examinării acestui caz în mod obiectiv, complet și în termeni restrânși. 

    5. Atragerea la răspundere a consilierilor municipali din cadrul Consiliului Municipal Chișinău vinovați de aprobarea ilegală a Planurilor Urbanistice Zonale în ședința CMC din 20 și 21 decembrie, iar dacă se va dovedi că au votat aceste decizii ca urmare a comportamentului corupțional al consilierilor municipali, atragerea lor la răspundere pentru fapte de corupție.

    6. Despre deciziile adoptate rugăm să fim informați în termenii și modul prevăzut de lege.

    Fracțiunea PAS din CMC a adus în atenția cetățenilor și mass-mediaei despre votările la pachet a unor PUZ-uri dezastruoase pentru mun. Chișinău. Dezvoltarea orașului trebuie să se desfășoare în armonie cu necesitățile tuturor locuitorilor, să fie asigurată infrastructura socială și cea de transport, iar schemele dintre mafia imobiliară și unii consilieri municipali de rea credință trebuie să fie lichidate. 

    Noi, consilierii municipali PAS, suntem deschiși să oferim orice informație necesară în scopul stabilirii adevărului în aceste cazuri. 

    Articole similare
    Comunicate CMC & Comunicate de presă & Declarații de presă
    Chișinăul nu va fi deconectat de la apă potabilă
    Vezi mai mult
    Comunicate CMC
    Siguranța pietonilor trebuie să fie o prioritate pentru Primăria Chișinău
    Vezi mai mult
    Comunicate CMC
    Ion Ceban a dus la faliment Apă-Canal și amenință că va deconecta apa
    Vezi mai mult
    Aderă la partidul cu cea mai mare încredere în rândul cetățenilor.