• Partidul Acțiune și Solidaritate

  • Comunicate CMC

    Propunerile PAS la bugetul mun. Chișinău pentru anul 2023

    December 21,2022

    Astăzi, Roman Cojuhari, președintele fracțiunii PAS din CMC și Dumitru Ivanov, consilier municipal, au susținut o susținut o conferință de presă în care a prezentat propunerile PAS la bugetul mun. Chișinău pentru anul 2023. 

    „Am văzut cu toții cum în ultimii 3 ani, în CMC s-au dezbătut și s-au votat bugetele la pachet, fără a ține cont de propunerile tuturor fracțiunilor, fără a afla direct de la locuitorii capitalei ce își doresc cu adevărat să fie îmbunătățit în oraș. Ceban s-a jucat de-a primarul cu bugetele anterioare. A alocat milioane de lei pentru una, dar în final a investit în proiecte care i-au satisfăcut mofturile și ordinele primite de la agenții FSB, consultanți politici sau cum le mai zice. 

    3 ani de zile Ion Ceban a avut bugete locale nu pentru dezvoltarea mun. Chișinău, ci pentru PR politic. Nu s-a investit practic deloc în infrastructura critică a capitalei. Ceban elementar nu și-a onorat propriile promisiuni din campania electorală din 2019.

    Noi, fracțiunea PAS din CMC ne dorim ca bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2023 să fie unul pentru dezvoltare, un buget al proiectelor mari, un buget pentru confortul oamenilor.” a spus Roman Cojuhari, președintele fracțiunii PAS din CMC.

    Propunerile fracțiunii PAS din acest an se împart în câteva categorii: 

    1. Bugetul investițiilor mari. 
    2. Proiecte sustenabile. 
    3. Proiecte în sectoarele și suburbiile mun. Chișinău. 
    4. Bugetarea banilor pentru îndeplinirea promisiunilor lui Ion Ceban din campania electorală.

    „În mun. Chișinău este nevoie de investiții în proiecte sistemice și strategice pentru o dezvoltare de lungă durată a infrastructurii din capitală. E bine de reparat trotuare în centrul orașului, dar este foarte important de făcut lucruri mari, care să soluționeze probleme precum ambuteiaje, transport supraaglomerat, lipsa locurilor de parcări și conexiuni a sectoarelor. 

    Pentru anul 2023 în mun. Chișinău să fie implementate și proiecte cu investiții mai mari, care pe termen lung vor soluționa un șir de probleme, și va fi posibil ca în anii următori Chișinăul să meargă spre dezvoltare, nu spre reparația lucrărilor de mântuială făcute anual. 

    Primăria Chișinău are pierderi anuale de milioane de lei din cauza scurgerilor de apă nejustificate, care ulterior sunt puse pe spatele cetățenilor. Am fost martori la acțiunile recente a ÎM Apă-Canal Chișinău, care au solicitat majorarea tarifului la apă și canalizare, iar unul din motivele invocate de ei fiind pierderile. Doar în anul 2021 pierderile au fost în volum de 20,5 mln m3.

    Pentru a reduce din cheltuielile care vor fi puse pe spatele cetățenilor, fracțiunea PAS propune ca în bugetul mun. Chișinău pentru anul 2023 să fie alocate cel puțin 150 mln de lei. Acești bani trebuie să fie folosiți pentru schimbarea țevilor vechi, astfel să fie reduse pierderile de apă.” a adăugat Dumitru Ivanov, consilier municipal PAS. 

    Fracțiunea PAS a făcut o analiză a situației din toate sectoarele și suburbiile. Ne-am întâlnit cu cetățenii și am vorbit cu ei direct pentru a afla care sunt necesitățile și pe ce proiecte trebuie să punem prioritate în bugetul pentru anul 2023. 

    Iată care sunt toate propunerile PAS la bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2023. 

    „Înțelegem că Ion Ceban în ultimul an de mandat va ieși cu promisiuni fanteziste așa cum a făcut și în campania electorală, dar în realitate nu a implementat nici jumătate din promisiuni. Un primar deștept ar propune un buget realist și nu populist. Un primar deștept ar propune un buget cu proiecte pe care le va implementa în proporție de 100% și cu impact direct asupra cetățenilor.” a concluzionat Roman Cojuhari, președintele fracțiunii PAS din CMC. 

    Articole similare
    Comunicate CMC & Comunicate de presă & Declarații de presă
    Chișinăul nu va fi deconectat de la apă potabilă
    Vezi mai mult
    Comunicate CMC
    Siguranța pietonilor trebuie să fie o prioritate pentru Primăria Chișinău
    Vezi mai mult
    Comunicate CMC
    Ion Ceban a dus la faliment Apă-Canal și amenință că va deconecta apa
    Vezi mai mult
    Aderă la partidul cu cea mai mare încredere în rândul cetățenilor.