• Partidul Acțiune și Solidaritate

  • Acțiuni & Comunicate de presă & Uncategorized

    Proiect PAS: În premieră, stagiile pentru tineri în instituțiile statului vor fi plătite

    November 28,2022

    Stagiile pentru tineri în instituțiile de stat vor fi plătite din bugetul de stat, o premieră pentru Republica Moldova. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat de către deputata PAS Ana Calinici.

    Astfel, tinerii cu vârsta între 18 și 29 de ani inclusiv, selectați prin concurs, vor putea face stagii plătite în instituții precum Președinția Republicii Moldova, Parlamentul, Cancelaria de Stat, ministerele și autoritățile subordonate acestora.

    Deputata PAS Ana Calinici: „Tocmai pentru că ne dorim stagii de calitate și motivante pentru tineri, venim cu acest proiect de lege care schimbă imaginea stagiilor cu care ne-am obișnuit. În premieră pentru Republica Moldova, stagiile vor fi plătite din bugetul de stat. Bursa pe care am agreat-o împreună cu Guvernul este de 3000 de lei pentru 160 de ore lunar și se va acorda proporțional numărului de ore efectiv desfășurate”. 

    Legea va fi oferi, de asemenea, un cadru previzibil pentru stagiari, oferind toate garanțiile necesare pentru un stagiu calitativ. Stagiarii vor beneficia de contract de stagiu cu drepturi și obligații clare, vor primi un certificat de finalizare a stagiului. 

    Totodată, stagiul va fi luat în considerare la calcularea vechimii în muncă. 

    Un aspect important este faptul că, tinerii vor avea posibilitatea de a fi angajați la finalul stagiului, fără concurs și fără instituirea perioadei de probă, dar cu anumite condiții, cum ar fi, deținerea studiilor superioare, finalizarea unui program complet de stagiu de 720 de ore, evaluarea cu „foarte bine” a activității acestuia. 

    Deputatul PAS Eugeniu Sinchevici: „Acest proiect, în opinia noastră, încearcă să rezolve două probleme, în primul rând, să atragem tinerii în instituțiile statului, pentru a le capacita și, în al doilea rând, să oferim tinerilor puterea de a influența real lucrurile și de a pune umărul la schimbare. În următoarele săptămâni vom reveni cu consultările publice pe baza acestui proiect, la care vă așteptăm cu mare drag”. 

    Articole similare
    Comunicate CMC & Comunicate de presă & Declarații de presă
    Chișinăul nu va fi deconectat de la apă potabilă
    Vezi mai mult
    Acțiuni & Comunicate de presă
    PAS Youth are o nouă echipă de conducere
    Vezi mai mult
    Acțiuni & Comunicate de presă
    Proiect PAS: Primăriile eficiente vor putea achita angajaților o indemnizație lunară neimpozabilă 
    Vezi mai mult
    Aderă la partidul cu cea mai mare încredere în rândul cetățenilor.