• Partidul Acțiune și Solidaritate

  • Acțiuni & Comunicate de presă

    Reforma programului de ajutor social: Stimularea angajării șomerilor în câmpul muncii și creșterea numărului de familii cu copii beneficiare de ajutor social

    April 4,2022

    Deputatul PAS Dan Perciun a prezentat conceptul reformei programului de ajutor social. „Astăzi, programul nu este suficient de extins, nu țintește bine familiile cu copii și nu încurajează persoanele șomere să se încadreze în câmpul muncii”, a declarat Dan Perciun. 

    Principalele prevederi ale proiectului:

    Programul de ajutor social în forma actuală are o serie de carențe importante pe care reforma urmărește să le înlăture, cel puțin parțial: 

    -astăzi, doar circa 26% din familiile extrem de sărace din Moldova sunt incluse în program. Rata sărăciei extreme, conform datelor BNS, constituie aproximativ 10.8%, adică aproximativ 120 de mii de familii. Dintre acestea doar fiecare a patra familie beneficiază de ajutor social, adică peste 31 mii de gospodării.

    -plata medie a ajutorului social este prea mică pentru a combate sărăcia extremă. Doar în cazul a 11 mii de familii plata este suficientă pentru a le scoate din sărăcie extremă.

    -familiile cu copii sunt cele mai vulnerabile, iar structura actuală a categoriilor de beneficiari de ajutor social nu reflectă acest lucru. Din 20% din cele mai sărace gospodării din țară, fiecare a doua este o familie cu copii. În același timp ponderea familiilor cu copii în totalul beneficiarilor de ajutor social reprezintă doar 37%. 

    -fiecare al 4-lea șomer din țară este și beneficiar de ajutor social. 25% din toți șomerii dețin acest statut de mai bine de 12 luni. Acest fapt indică o dependență cronică de plățile sociale și descurajează participarea în câmpul muncii. 

    În luna aprilie va fi modificată legea cu privire la ajutorul social pentru a ajuta familiile cu copii și pentru a stimula angajarea adulților capabili de muncă. În perioada mai-iunie va fi ajustată hotărârea de Guvern pentru a corespunde modificărilor legii. Din luna septembrie a acestui an, noile prevederi vor intra în vigoare. 

    Articole similare
    Acțiuni & Comunicate de presă
    Proiect PAS: Condiții egale pentru toți antreprenorii. Regimul duty-free va fi anulat pe teritoriul Republicii Moldova
    Vezi mai mult
    Acțiuni & Comunicate de presă
    PAS Anenii Noi are o nouă conducere
    Vezi mai mult
    Acțiuni & Comunicate de presă
    Prevenim spălarea banilor: Un grup de deputați PAS vor veni cu măsuri pentru protecția financiară a țării
    Vezi mai mult
    Aderă la partidul cu cea mai mare încredere în rândul cetățenilor.