• Partidul Acțiune și Solidaritate

  • Acțiuni

    PAS: Totalurile Comisiei protecție socială, sănătate și familie - realizări și obiective pentru 2022

    December 30,2021

    Deputații PAS Dan Perciun, Adrian Belîi, Dorian Istrati și Maria Pancu din Comisia protecție socială, sănătate și familie au făcut totalurile activității pe anul 2021 și au prezentat câteva din prioritățile pentru anul viitor. 

    Președintele Comisiei, Dan Perciun: „Obiectivele majore ale Comisiei au fost și rămân reducerea sărăciei și susținerea cetățenilor în acest context complicat de majorare a tarifelor”.

    Principalele măsuri implementate în ultimele 4 luni ale anului: 

    1. A fost majorată pensia minimă până la 2000 de lei. Au beneficiat 308 mii de pensionari. Atât cei cu stagiu complet de cotizare, cât și cei cu stagiu incomplet au avut pensii majorate cu circa 390 de lei. În urma acestei măsuri au beneficiat și cei cu diverse tipuri de alocații. Spre exemplu, o persoană cu dizabilitate severă din copilărie și-a văzut alocația majorată cu 600 de lei. 

    2. A fost majorată indemnizația de la 500 la 750 de lei pentru veteranii de război, victimele represiunilor politice și cei care au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl. 

    3. A fost acordat dreptul de recalculare a pensiei de dizabilitate pentru cei care au muncit după stabilirea pensiei

    4. Îmbunătățirea condițiilor de pensionare a persoanele care au îngrijit de persoane cu dizabilități severe: perioada de îngrijire va fi apreciată cu salariul mediu pe economie și în funcție de aceasta va fi calculată pensia. 

    5. S-a revenit la vârsta de pensionare care a existat anterior, pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii.

    6. A fost creat un nou tip de pensie – pensia anticipată pentru carieră lungă, pentru cei care au muncit un număr mai mare de ani, peste stagiul de cotizare standard. 

    7. A fost creat un mecanism de indexare în sumă fixă. În fiecare an, pensiile nu doar vor fi indexate, ci și majorate cu aceeași sumă, indiferent de pensia pe care o are cineva. 

    8. A fost majorat salariul minim în sectorul bugetar, de la 2200 la 3100 de lei, o majorare de 40%. Anul viitor, în funcția de fondurile disponibile, se mizează pe majorare de până la 4000 de lei. 

    9. A fost majorat cu 57% salariul personalului tehnic din sectorul medical, a fost majorată scutirea personală de impozite pe venit, a fost dublată scutirea impozitului pe venit pentru persoanele întreținute.  

    10. Majorarea subvenției pentru angajarea unei persoane cu dizabilități sau a unei persoane dintr-o altă categorie social vulnerabilă de la 30% la 50% din salariul mediu. Acordarea indemnizației de transport la angajarea unei persoane cu dizabilități, etc.

    11. Consolidarea capacităților Inspectoratului Social de Stat și acordarea dreptului de a acorda amenzi

    12. Au fost alocate 1,1 miliarde de lei pentru compensarea în factura la gazele naturale. A fost majorat și ajutorul pentru perioada rece a anului de la 500 la 700 de lei pentru cei cu cele mai mici venituri. 

    13. În contextul crizei pandemice, a fost reglementat șomajul tehnic, în așa fel încât companiile care nu-și pot desfășura activitatea să beneficieze de compensarea salariilor angajaților. 

    Proiecte începute care sunt în proces de finalizare:

    -Dispozitive asistive pentru nevăzători

    -Acordarea dreptului angajatorilor de a amenaja creșe pentru angajați

    -Finanțarea pachetului minim de servicii sociale din bugetul de stat

    -Susținerea antreprenoriatului social prin scutirea de taxe locale, acordarea priorității în achiziții și scutirea de impozitul pe venit

    Pe dimensiunea sănătate:

    -Trecerea la compensarea dispozitivelor medicale: pacientul își poate alege singur la farmacie dispozitivul potrivit, iar statul va compensa prețul dispozitivului. 

    -Au fost anulate anumite prevederi care favorizau grupuri de interese în domeniul comercializării tutunului. Urmează și interzicerea comercializării online a produselor din tutun. 

    -Susținerea producătorilor autohtoni de medicamente. A fost eliminate prevederile care obstrucționau scutirea de TVA la importul de materie primă. 

    -A fost redus TVA-ul la testele Covid, de la 20% la 8%, pentru a reduce costurile acestora. 

    Priorități pentru anul viitor:

    1. Asistența socială

    II. Asigurare socială

    III. Susținerea tinerilor familii

    IV. Salarizare

    V. Muncă

    VI. Persoane cu dizabilități 

    VII. Veterani

    Articole similare
    Acțiuni & Comunicate de presă
    Tinerii PAS, la 2 ani de mandat: Ce am reușit să facem pentru tinerii din Republica Moldova
    Vezi mai mult
    Acțiuni & În rusă & Пресс-релизы
    Проект PAS: возмещение НДС предпринимателям Гагаузской автономии будет производиться из бюджета АТО
    Vezi mai mult
    Acțiuni & Comunicate de presă
    Proiect PAS: Restituirile TVA către agenții economici din autonomia găgăuză se vor face din bugetul UTAG
    Vezi mai mult
    Aderă la partidul cu cea mai mare încredere în rândul cetățenilor.