• Partidul Acțiune și Solidaritate

  • Uncategorized

    Două inițiative legislative PAS: „Stopăm abuzurile companiilor de microfinanțare”

    December 14,2021

    Deputații PAS Dumitru Alaiba și Dorian Istratii au prezentat astăzi, 14 decembrie, două inițiative legislative care vin să stopeze abuzurile companiilor de microfinanțare și vor proteja consumatorii creditelor de consum. 

    Dumitru Alaiba: „O persoană care împrumută 5 mii de lei nu trebuie să ajungă să fie datoare sute de mii de lei. Oamenii au ajuns să fie supraîndatorați. Doar pe piața de microcreditare sunt peste 400 milioane de lei în împrumuturi cu întârzieri la plată de peste 3 luni. Asta înseamnă că acești oameni efectiv au falimentat și au renunțat să-și plătească ratele”. 

    Astfel, se vor impune următoarele măsuri:

    Standarde minime de evaluare a bonității – cerințe de creditare responsabilă. Instituția financiară trebuie să evalueze adecvat bonitatea beneficiarului creditului, adică a capacității acestuia de întoarce împrumutul. Această evaluare trebuie să se bazeze pe prezumția că beneficiarul creditului va fi capabil să își onoreze obligația financiară. 

    În cazul în care instituția financiară, fără vina beneficiarului creditului, a evaluat incorect bonitatea beneficiarului creditului, atunci se anulează toate dobânzile, penalitățile și orice alte comisioane de întârziere la plată.

    Autoritatea de supraveghere (CNPF sau BNM) stabilește indicatorii de creditare responsabilă și cerințele privind evaluarea bonității beneficiarilor de credite

    Se impun cerințe privind costul total al creditului/împrumutului:

    -Costul total va fi unul rezonabil și va respecta cerințele practicii comerciale corecte, să nu denatureze echilibru dintre beneficiar și bancă;

    -Se plafonează rata dobânzii din contractul de credit la maximum 50%;

    -Toate celelalte cheltuieli (comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere) pe o zi de credit nu vor fi mai mari decât 0,04% din suma totală a creditului/împrumutului;

    -Costul total al creditului/împrumutului (inclusiv dobânzi, comisioane, penalități, dobânzi de întârziere) nu va fi mai mare decât valoarea totală a creditului/împrumutului.

    Și deputatul PAS Dorian Istratii a prezentat o serie de modificări la legislație care vor proteja și informa corect consumatorii de credite de consum.

    Dorian Istratii: „Dobânda anuală efectivă va fi afișată cu caractere de 3 ori mai mari față de altă informație prezentată în publicitate, fără a debusola consumatorul și a-i da o claritate mai mare în informarea despre creditele de consum și ipotecare”. 

    O altă modificare ține de interzicerea aplicării dobânzii flotante la creditele în sumă de pâna la 3 salarii medii lunare pe economie, astfel consumatorul va achita doar dobânda fixă stabilită la semnarea contractului și se vor evita surprizele când dobânda crește substanțial în câteva luni după ce creditul a fost contractat.

    În Codul Civil al Republicii Moldova vor fi introduse prevederi clare prin care banca este obligată să notifice în format electronic debitorul și să-i ofere posibilitatea renegocierii ratei dobânzii aferente contractului de credit, în funcție de fluctuațiile ratei medie a dobânzii pe sectorul bancar. 

    Proiectul de lege mai reglementează obligația Băncii Naționale a Moldovei de a sistematiza, întreține, și opera platforma interbancară ipotecară care va permite identificarea alternativelor de creditare mai favorabile.

    Articole similare
    Acțiuni & Comunicate de presă & Uncategorized
    PAS Drochia și-a ales noua conducere
    Vezi mai mult
    Acțiuni & Comunicate de presă & Uncategorized
    Proiect PAS: În premieră, stagiile pentru tineri în instituțiile statului vor fi plătite
    Vezi mai mult
    Acțiuni & Comunicate de presă & Uncategorized
    PAS Rezina și-a ales noua conducere
    Vezi mai mult
    Aderă la partidul cu cea mai mare încredere în rândul cetățenilor.