Deputații PAS Virgiliu Pâslariuc și Vasile Grădinaru au propus o serie de modificări la Legea privind ocrotirea monumentelor, pentru a acoperi câteva dintre lacunele din legislația actuală, până la finalizarea noii Legi a Protejării monumentelor istorice.
Deputatul PAS Virgiliu Pâslariuc: „Pe parcursul a 30 de ani, monumentele au fost atacate, distruse şi mutilate continuu. Cu toate că există prevăzută răspundere administrativă și penală pentru deteriorarea şi distrugerea monumentelor, acestea continuă să fie distruse în mod sistematic, demolatorii folosindu-se de lacunele legislative”.
Principalele prevederi ale proiectului:
1. Prevederi referitoare la principiile generale de intervenție pe terenul monumentelor și în zona lor de protecție.
2. Un capitol nou referitor la modul de reparare a prejudiciului cauzat monumentelor, ca rezultat al activităților ilegale de demolare, mutilare și degradare a acestora.
3. Este precizată procedura de înscriere în Registrul monumentelor RM ocrotire de stat a monumentelor nou-identificate.
4. Sunt explicate expres atribuțiile Autorităţilor Publice Locale de nivelul I şi II în activitatea de protejare a monumentelor.
5. Sunt excluse unele norme juridice care sunt prevăzute deja în alte legi, pentru a fi eliminate confuziile și interpretările greșite.
6. Sunt introduse câteva noțiuni de specialitate noi și precizate câteva noțiuni deja existente (cum ar fi: intervenție asupra monumentelor, terenul monumentului, zonă de protecție, mediu istorico-arhitectural, regenerare ş.a.). De asemenea, sunt specificate expres activitățile interzise asupra monumentelor, restricţii cuprinse în cadrul a trei noțiuni (demolare, mutilare și degradare).
Deputatul PAS Vasile Grădinaru: „Nu a fost o prioritate nici pentru administrația publică locală să protejeze monumentele istorice. Cel mai bun exemplu este Chișinăul. Ion Ceban a blocat proiectul de moratoriul înaintat de mine pe când eram consilier municipal”.
Proiectul a fost elaborat în comun cu reprezentanți ai societății civile și consultat cu Ministerul Culturii.