• Partidul Acțiune și Solidaritate

  • Comunicate de presă

    Deputații PAS propun măsuri în susținerea Horeca: Subvenționarea salariilor, reducerea TVA la 5% și eliminarea penalităților de întârziere la plata impozitelor

    April 14,2021

    Deputații Dan Perciun și Radu Marian au înregistrat o inițiativă legislativă care include măsuri de susținere pentru industria HoReCa,  una din cele mai grav afectate de criza pandemică.

    Potrivit lor, inițiativa legislativă vine ca reacție la dificultățile majore cu care se confruntă agenții economici și salariații din acest domeniu, fiind unul din puținele sectoare care încă se confruntă cu restricții.

    Astfel, deputații PAS propun 4 măsuri pentru domeniul Horeca și anume:

    1.     Subvenționarea salariilor:

    2.     Reducerea TVA pentru domeniul HoReca de la 12% la 5%

    3.     Eliminarea penalităților de întârziere la plata impozitelor, în cazul în care se încheie contracte de eșalonare între agenții economici și stat.

    4.     Diminuarea costurilor de chirie pentru întreprinderile din domeniu, prin scutirea de la plata impozitului pe venit pentru veniturile obținute pe durata anului 2021 de către persoanele fizice și juridice care au oferit în chirie spații întreprinderilor din domeniul HoReCa.

     „De la începutul pandemiei, statul nu a întreprins nicio măsură reală pentru a ajuta sectorul Horeca, chiar dacă restricțiile pentru aceștia continuă și astăzi. Este inacceptabil ca statul să nu ofere un minim ajutor atunci când impune restricții în mod forțat unei întregi industrii. Lucrurile nu mai pot rămâne la fel”, a declarat Radu Marian, deputat PAS, dar și membru în comisia control al finanțelor publice.

    „Prin aceste măsuri, ne propunem să rezolvăm parțial cele mai stringente probleme ale industriei – concedierile în masă ale angajaților, lipsa veniturilor și costurile enorme la plata arendei. Măsurile noastre înseamnă o șansă în plus pentru ca o industrie care angajează peste 20.000 de angajați să poată supraviețui”, a adăugat Dan Perciun, deputat PAS, membru în comisia protecție socială și sănătate.

    Proiectul de lege poate fi citit aici.

    Totodată, aceste propuneri vor fi transmise și Comisiei Situații Excepționale pentru a fi aprobate în mod prioritar.

    Conform unui studiu al Băncii Mondiale, aproape jumătate  din angajații (49%) din acest domeniu și-au pierdut locul de muncă, iar reprezentanții sectorului declară că deja 40% din întreprinderi și-au sistat activitatea.

    Articole similare
    Campanie & Comunicate CMC & Comunicate de presă
    Lilian Carp și-a înregistrat candidatura pentru funcția de Primar General al Municipiului Chișinău din partea PAS
    Vezi mai mult
    Acțiuni & Comunicate de presă
    Tinerii PAS, la 2 ani de mandat: Ce am reușit să facem pentru tinerii din Republica Moldova
    Vezi mai mult
    Acțiuni & Comunicate de presă
    Proiect PAS: Restituirile TVA către agenții economici din autonomia găgăuză se vor face din bugetul UTAG
    Vezi mai mult
    Aderă la partidul cu cea mai mare încredere în rândul cetățenilor.