Natalia Gavrilița, candidatul la funcția de prim-ministru, desemnat de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a pregătit și își prezintă echipa pentru guvern. Totodată, echipa guvernamentală și programul de guvernare urmează să fie prezentate în plenul Parlamentului.
Iată lista cabinetului de miniștri:
Natalia Gavrilița, prim-ministru
Natalia Gavrilița este vicepreședinta Partidului Acțiune și Solidaritate. În 2019, a fost ministra Finanțelor în guvernul condus de Maia Sandu. În perioada 2015–2019, a fost director general al Fondului Global pentru Inovare. A activat ca secretar de stat al Ministerului Educației, în perioada 2013-2015. A mai deținut funcția de șefă a Departamentului politici și dezvoltare macroeconomică în cadrul Ministerului Economiei și Comerțului și șefă a Departamentului politici și coordonarea asistenței externe din cadrul Cancelariei de Stat. Pe parcursul carierei sale a activat ca expertă internațională pentru Banca Mondială, UNICEF și alte organizații internaționale. Natalia Gavrilița este licențiată în drept internațional și are un masterat în politici publice la Școala de Guvernare J.F. Kennedy a Universității Harvard. Este căsătorită și are un copil.
Viorel Cibotaru, viceprim-ministru pentru Reintegrare
Viorel Cibotaru este un expert în securitate și reglementarea conflictelor, fost Ministru al Apărării. În calitate de Director de Program al Institutului de Politici Publice a condus un număr de proiecte și cercetări în domeniul de reintegrare și consolidarea măsurilor de încredere pe ambele maluri ale Nistrului. Este co-fondatorul Centrului de Informare și Documentare privind NATO. Din 2006 este directorul Institutului European pentru Studii Politice. Viorel Cibotaru este doctor în Filologie, publicist, profesor universitar, absolvent al facultății de jurnalism al USM.
Rozalina Albu, ministrul Finanțelor
Rozalina Albu este expertă în administrare, buget și consultanță financiară cu o experiență de peste 15 ani în sectorul public și privat. În 2019, a fost șefă de cabinet la Ministerul Finanțelor, iar în perioada 2008–2012 a condus Secția elaborarea bugetului și prognoze multianuale. Timp de 7 ani, a lucrat pe poziții manageriale în Microsoft Irlanda și Ericsson Moldova. Are studii de masterat în comerț internațional și integrare europeană la Universitatea Antwerpen și studii universitare de licență în economie și finanțe. Vorbește fluent rusa, engleza și franceza.
Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției
Sergiu Litvinenco este membru fondator și vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate. În 2019 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Din iunie până în noiembrie 2019 a fost președinte al Comisiei juridice numiri și imunități, ulterior membru al acestei comisii. În cadrul activității din Parlament, a elaborat și promovat acte normative referitoare la realizarea reformei justiției și pentru combaterea corupției, din domeniul electoral (anularea sistemului electoral mixt) și cel al administrației publice. Până la alegerea în Parlament, a activat în sistemul administrației publice și în cadrul mai multor proiecte finanțate de Banca Mondială, UNDP, UNICEF. De asemenea, a activat în cadrul Unității de reformare a administrației publice centrale din cadrul Cancelariei de Stat și a oferit consultanță juridică Comisiei Naționale de Integritate, Ministerului Educației, Centrului de Guvernare Electronică etc. A mai fost expert în cadrul proiectelor de dezvoltare a capacităților Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova. Sergiu Litvinenco este licențiat în drept și are o vastă expertiză profesională în domeniul dreptului și administrației publice.
Ion Luca, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
Ion Luca este un vinificator cu peste 15 ani de experiență în vinificație și managementul proiectelor agricole. Din 2010, este fondatorul Casei Vinicole Luca și Carpe Diem Wines. Este cofondator și membru al Asociației Micilor Producători de Vin din Moldova, timp de 7 ani a deținut funcția de Președinte al Asociației. În perioada 2007–2014, a fost coordonator de proiecte în domeniul agriculturii în cadrul agenției KulturKontakt Austria. Ion Luca este absolvent al facultății de Relații Economice Internaționale al Academiei de Studii Economice, deține un master în administrarea afacerilor, și este absolvent al școlii doctorale de al Universității Tehnice din Moldova. Din 2015, este parte a grupurilor de experți în jurizarea concursurilor internaționale de vinificație precum “Berliner Wine Trophy”, “Asia Wine Trophy”, “International Wine Grand Challenge” și altele.
Ala Nemerenco, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
Ala Nemerenco, medic de profesie, este în prezent consilieră a Președintelui Republicii Moldova în domeniul sănătății. În 2019, a fost ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. A activat în cadrul Oficiului de țară a Organizației Mondiale a Sănătății, a fost consultantă a Organizației Mondiale a Sănătății și altor organizații internaționale în Balcani și Asia Centrală, și consilieră personală al ministrului Sănătății din România. În trecut a fost directoare a Clinicii Universitare de Asistență Medicală Primară. Ala Nemerenco a activat în calitate de conferențiar universitar al Școlii de Management și Sănătate Publică a USMF “Nicolae Testemițanu”, este doctor în medicină, are peste 50 de articole și lucrări științifice publicate în țară și peste hotare, este autoare și coautoare a 11 manuale, îndrumări metodice, ghiduri și protocoale. În 2015-2019, a fost consilieră municipală, președinta Comisiei protecție socială, ocrotirea sănătății, educație, cultură și mass-media în Consiliul Municipal Chișinău. În 2010, a fost decorată cu Ordinul ”Gloria Muncii”.
Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării
Anatolie Nosatîi este militar decorat cu experiență de peste 30 de ani în Armata Națională și structuri militare internaționale. Până în 2020, a fost șeful Direcției operații al Marelui Stat Major al Armatei Naționale. În perioada 2014–2018, a fost ofițer militar în cadrul Departamentului pentru operațiuni de menținere a păcii al ONU din New York. A fost șef al Statului Major în Comandamentul Forțelor de Reacție Rapidă și Comandamentul Forțelor Terestre, comandant de batalion în cadrul Institutului Militar și comandant al Batalionului 22 de menținere a păcii. Anatolie Nosatîi a absolvit Institutul Militar de Arme Întrunite din Odesa și are un masterat în strategii de securitate națională de la Universitatea Națională de Apărare din SUA. Este decorat cu Ordinul “Credință Patriei” și “Meritul Militar”, Medalia Internațională a Organizației Națiunilor Unite pentru participarea la misiunile ONU, și Medalia ”Steaua de Bronz” pentru participarea în două misiuni umanitare post-conflict din Irak.
Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene
Mihai Popșoi este vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate și vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova. Este doctorand în studii politice în cadrul Universității din Milano. Este membru al Asociației pentru Politică Externă din Moldova. Între 2010 și 2014, a activat în calitate de analist politic în secția politico-economică a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova, iar anterior a activat în cadrul Centrului de Informare și Documentare privind NATO. Mihai Popșoi și-a făcut studiile de licență și masterat în relații internaționale la Universitatea de Stat din Moldova și mai deține o diplomă de masterat în politici publice de la Universitatea York, Marea Britanie și Universitatea Central Europeană.
Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne
Ana Revenco este consiliera Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale și Secretar al Consiliului Suprem de Securitate. A activat în calitate de directoare executivă a Centrului Internațional “La Strada” Moldova. În perioada 2012-2015, a fost șefa Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului General de Poliție al MAI, iar în 2013–2015, a fost responsabilă din partea IGP pentru organizarea implementării planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. Ana Revenco este licențiată în relații economice internaționale, deține un masterat în administrarea organizațiilor non-profit și este parte a grupului de experți al Consiliului Europei pentru monitorizarea implementării Convenției Europene împotriva traficului de persoane. Este decorată cu distincția președintelui Republicii Moldova “Meritul Civic”.
Andrei Spînu, ministrul Economiei și Infrastructurii
Andrei Spînu este Secretar general al Administrației Președintelui Republicii Moldova și secretar general al Partidului Acțiune și Solidaritate. În 2019, a deținut funcția de Secretar general al Guvernului Republicii Moldova, iar în perioada 2015–2016 a fost viceministru al Tineretului și Sportului. Este antreprenor în domeniul tehnologiilor informaționale cu un portofoliu de companii internaționale și cofondator al organizațiilor pentru dezvoltarea antreprenoriatului Dreamups Innovation Campus și JCI Chișinău. Andrei Spînu este licențiat în business și administrarea afacerii, iar din 2018 urmează un program de masterat în domeniul guvernării la Harvard University Extension School.
Anatolie Topală, ministrul Educației, Culturii și Cercetării
Anatolie Topală este secretarul general al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. În perioada 2015–2019, a condus Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, iar din 2013 până în 2015 a fost director al Agenției de Asigurare a Calității. Are o experiență bogată în domeniul academic, activând în calitate de șef al Departamentului de studii al Universității de Stat din Moldova și prodecan al Facultății de Matematică și Informatică a USM. Anatolie Topală este conferențiar universitar și doctor în științe fizico-matematice. Vorbește engleza, franceza și rusa.
***
Наталья Гаврилица – премьер-министр
Наталья Гаврилица – вице-председатель Партии Действие и Солидарность. В 2019 году была министром финансов в правительстве Майи Санду. В период 2015-2019 годов была генеральным директором Глобального фонда инноваций. В 2013-2015 годах работала госсекретарем Министерства образования. Также руководила департаментом политики и макроэкономического развития Министерства экономики и торговли и департаментом политик и координации внешней помощи Государственной канцелярии. На протяжении своей карьеры работала международным экспертом во Всемирном банке, в ЮНИСЕФ и в других международных организациях. Наталья Гаврилица имеет степень бакалавра международного права и степень магистра государственной политики Гарвардского института государственного управления имени Джона Ф. Кеннеди. Замужем, есть сын.
Виорел Чиботару, вице-премьер по реинтеграции
Виорел Чиботару – эксперт в области безопасности и урегулирования конфликтов, бывший министр обороны. В качестве программного директора Института публичных политик он руководил рядом проектов и исследований в области реинтеграции и укрепления мер доверия на обоих берегах Днестра. Г-н Чиботару также является соучредителем Центра информации и документации НАТО. С 2006 года он руководит Европейским институтом политических исследований в Молдове. Виорел Чиботару – доктор филологических наук, публицист, профессор университета, выпускник факультета журналистики Государственного Университета Молдовы.
Розалина Албу, министр финансов
Розалина Албу – эксперт в области административного, бюджетного и финансового консалтинга с более чем 15-летним опытом работы в государственном и частном секторе. В 2019 году была руководителем аппарата в Министерстве финансов, а в период 2008-2012 годов возглавляла отдел по разработке бюджета и долгосрочных прогнозов. В течение 7 лет работала на руководящих должностях в Microsoft Ireland и Ericsson Moldova. Имеет степень магистра международной торговли и европейской интеграции Антверпенского университета и степень бакалавра в области экономики и финансов. Свободно говорит на русском, английском и французском языках.
Серджиу Литвиненко, министр юстиции
Сергей Литвиненко – один из основателей и вице-председатель Партии Действие и Солидарность. В 2019 году избран депутатом Парламента Республики Молдова. С июня по ноябрь 2019 года был председателем комиссии по вопросам права, назначениям и иммунитету, а затем членом комиссии. В рамках своей работы в парламенте разрабатывал и продвигал нормативные акты касающиеся реформы юстиции и борьбы с коррупцией, электоральной политики (отмены смешанной избирательной системы) и государственного управления. До своего избрания в парламент работал в системе государственного управления и в нескольких проектах, финансируемых Всемирным банком, ПРООН и ЮНИСЕФ. Также работал в отделе реформы центрального публичного управления Государственной канцелярии и консультировал Национальный орган по неподкупности, Министерство образования, Агентство электронного управления и т. д. Был экспертом в проектах по развитию при Министерстве иностранных дел и европейской интеграции и секретариате Парламента Республики Молдова. Сергей Литвиненко имеет высшее юридическое образование и обширный профессиональный опыт в области права и государственного управления.
Ион Лука, министр сельского хозяйства, регионального развития и окружающей среды
Ион Лука – винодел с более чем 15-летним опытом в области виноделия и управления сельскохозяйственными проектами. С 2010 года является основателем Casa Vinicolă Luca и Carpe Diem Wines. Соучредитель и член Ассоциации малых виноделов Молдовы, 7 лет был председателем ассоциации. В период 2007-2014 годов координировал проекты в области сельского хозяйства в агентстве KulturKontakt Austria. Ион Лука – выпускник факультета международных экономических отношений экономической Академии, имеет степень магистра делового администрирования и выпускник докторской школы Технического университета Молдовы. С 2015 года входит в состав экспертных жюри международных винодельческих соревнований, таких как „Berliner Wine Trophy”, „Asia Wine Trophy”, „International Wine Grand Challenge” и других.
Ала Немеренко, министр, здравоохранения, труда и социальной защиты
Ала Немеренко, врач по профессии, в настоящее время является советником Президента Республики Молдова в области здравоохранения. В 2019 году была министром здравоохранения, труда и социальной защиты. Работала в молдавском представительстве Всемирной организации здравоохранения, была консультантом Всемирной организации здравоохранения и других международных организаций на Балканах и Центральной Азии и личным советником министра здравоохранения Румынии. В прошлом, руководила Университетской клиникой первичной медико-санитарной помощи. Ала Немеренко была доцентом Школы менеджмента и общественного здравоохранения Государственного университета медицины и фармакологии имени „Николае Тестемицану”, является доктором медицины, автором более 50 статей и научных работ, опубликованных в стране и за рубежом, а также автором и соавтором 11 учебников, методических указаний, руководств и протоколов. В 2015-2019 годах была муниципальным советником, председателем Комиссии по социальной защите, здравоохранению, образованию, культуре и средств массовой информации муниципального совета Кишинэу. В 2010 году награждена орденом „Трудовая Слава”.
Анатолие Носатый, министр обороны
Анатолие Носатый – удостоенный наградами военный с более чем 30-летним опытом работы в Национальной армии и международных военных структурах. До 2020 года руководил оперативным управлением Генштаба Национальной армии. В 2014-2018 году был военным офицером департамента операций по поддержанию мира ООН в Нью-Йорке. Был начальником штаба Командования силами быстрого реагирования и Командования сухопутных войск, командиром батальона Военного института и командиром 22-го Миротворческого батальона. Анатолие Носатый окончил Военный институт в Одессе и имеет степень магистра стратегий национальной безопасности Университета национальной обороны США. Награжден орденами „Верность Родине” и „За воинские заслуги”, Международной медалью ООН за участие в миссиях ООН и медалью „Бронзовая звезда” за участие в двух постконфликтных гуманитарных миссиях в Ираке.
Михай Попшой, министр иностранных дел и европейской интеграции
Михай Попшой – вице-председатель Партии Действие и Солидарность и вице-спикер Парламента Республики Молдова. Кандидат политических наук Миланского университета. Член Ассоциации внешней политики Молдовы. С 2010 по 2014 год работал политическим аналитиком в политико-экономическом отделе посольства США в Республике Молдова, а ранее работал в Центре информации и документации НАТО. Михай Попшой получил степень бакалавра и магистра международных отношений в Государственном университете Молдовы, а также имеет степень магистра государственной политики Йоркского университета Великобритании и Центрально-Европейского Университета.
Ана Ревенко, министр внутренних дел
Ана Ревенко – советник президента Республики Молдова в области национальной обороны и безопасности и секретарь Высшего совета безопасности. Работала исполнительным директором Международного центра „La Strada” в Молдове. В 2012-2015 годах возглавляла Центр по борьбе с торговлей людьми Генеральной инспекции полиции Министерства внутренних дел, а в 2013-2015 годах была ответственным лицом от Генеральной инспекции полиции, отвечающим за организацию реализации плана действий относительно безвизового режима с Европейским Союзом. Ана Ревенко имеет степень бакалавра в области международных экономических отношений, степень магистра в области управления некоммерческими организациями и входит в группу экспертов Совета Европы по мониторингу выполнения Европейской конвенции по борьбе с торговлей людьми. Награждена медалью Президента Республики Молдова „За Гражданские заслуги”.
Андрей Спыну, министр экономики и инфраструктуры
Андрей Спыну является генеральным секретарем Администрации президента Республики Молдова и генеральным секретарем Партии Действие и Солидарность. В 2019 году занимал должность генерального секретаря правительства Республики Молдова, а в период 2015–2016 годов был заместителем министра молодежи и спорта. Предприниматель в области информационных технологий с портфелем международных компаний и соучредитель организаций по развитию предпринимательства Dreamups Innovation Campus и JCI Chisinau. Андрей Спыну имеет степень бакалавра в области бизнеса и делового администрирования, а с 2018 года проходит магистерскую программу в области управления в Harvard University Extension School.
Анатолие Топалэ, министр образования, культуры и науки
Анатолий Топалэ – генеральный секретарь Министерства образования, культуры и науки. В период 2015-2019 годов возглавлял Национальное агентство по учебным программам и оценке, а с 2013 по 2015 год был директором Агентства по обеспечению качества. Имеет богатый опыт работы в академической сфере, работая заведующим учебного отдела Государственного университета Молдовы и заместителем декана факультета математики и информатики Государственного университета Молдовы. Анатолий Топалэ – доцент и доктор физико-математических наук. Говорит на английском, французском и русском языках.