• Partidul Acțiune și Solidaritate

  • Comunicate de presă & Declarații de presă

    Declarația Președintelui PAS, Igor Grosu, cu privire la situația politică

    February 4,2021

    În ciuda zgomotului mediatic și ticăloșiei unor politicieni, Republica Moldova are o șansă. Această șansă se numește un Guvern care să scoată țara din criza sanitară și economică, susținut fiind de o majoritate parlamentară de bună calitate și lucrând în parteneriat cu președintele țării. Această șansă ne este refuzată astăzi de actuala majoritate parlamentară Dodon-Şor, majoritate parlamentară a traseiștilor și vânduților, a pungilor cu bani și interesului zero față de oameni. Ne spun că nu mai pot de grija țării, dar nu se vor scoşi cu niciun preț de la putere. Cei care nici nu mai știu în ce partid sunt dacă-i trezești în miez de noapte vor să ne mintă, la fel cum făceau și în alegerile din noiembrie, că schimbarea nu este posibilă.

    Alegerile anticipate deschid calea pentru vindecarea ţării. Ele ne vor permite să construim pe fundații solide viitorul Republicii Moldova. Alegerile anticipate nu sunt un scop în sine, nu sunt un „moft”, ele sunt o necesitate.

    După alegerile din noiembrie, Republica Moldova a prins curaj, a devenit mai încrezătoare și mai pe placul oamenilor. Izolarea internațională s-a sfârșit, începem să restabilim relațiile cu partenerii noștri, iar în curând vor veni atât resurse financiare, cât și doze de vaccin, și echipamente medicale pentru a trece cu bine de molimă. Președintele Sandu poate face multe în urma votului popular, dar poate cu adevărat transforma țara doar dacă ajunge să lucreze cu un Parlament și un Guvern 100% dedicate oamenilor. În 2021, putem avea o a doua revoluție la vot, una care să însănătoșească Moldova și să le dea oamenilor încredere că pot avea un viitor în țara lor, o Moldova în care oamenii buni trăiesc decent, iar hoții sunt trași la răspundere. De aceasta se tem hoţii şi corupţii care au furat an de an ţara şi au lipsit-o de viitor. Ei s-au deprins să negocieze totul pe ascuns, doar pentru a obţine foloase proprii.

    Noi, cei de la PAS, vom continua să spunem adevărul, pentru că minciuna are întotdeauna picioare scurte. Cine nu are încredere în votul oamenilor, în dorința lor de a fi conduși cu cinste și competență, chiar nu merită să-i reprezinte. Suntem pentru alegeri anticipate, pentru a da ţării șansa unei guvernări întregi, stabile și serioase, în avantajul oamenilor pentru următorii patru ani. Prevederile constituționale ne pun în situația de a nu vota două propuneri consecutive de premier pentru a ajunge la anticipate. Vom face acest lucru și sperăm că, măcar de frica oamenilor, și alții care se dau mari susținători ai anticipatelor vor face la fel.

    Vrem anticipate, dar în același timp pregătim cea mai bună guvernare a Republicii Moldova din ultimii 30 de ani. Chiar dacă, pentru a ajunge la alegeri, nu vom vota candidatul la funcţia de prim-ministru, vom pune în fața oamenilor un adevărat plan pentru țară și o echipă bună, onestă și demnă, capabilă să-l pună în practică în parteneriat cu Președintele și cu un Parlament curat. Dorința lor de implicare este un semn bun, un semn că oamenii buni și profesioniști știu să pună țara mai presus de propria persoană. Prin propunerea de a desemna un prim-ministru din rândurile PAS, Republica Moldova va putea vedea ce poate câștiga în urma unor alegeri anticipate: un Guvern serios, pus pe treabă, care să ne dea speranță, nu să ne facă de rușine.

    Este momentul separării apelor în politica moldovenească.

    Articole similare
    Campanie & Comunicate CMC & Comunicate de presă
    Lilian Carp și-a înregistrat candidatura pentru funcția de Primar General al Municipiului Chișinău din partea PAS
    Vezi mai mult
    Acțiuni & Comunicate de presă
    Tinerii PAS, la 2 ani de mandat: Ce am reușit să facem pentru tinerii din Republica Moldova
    Vezi mai mult
    Acțiuni & Comunicate de presă
    Proiect PAS: Restituirile TVA către agenții economici din autonomia găgăuză se vor face din bugetul UTAG
    Vezi mai mult
    Aderă la partidul cu cea mai mare încredere în rândul cetățenilor.