• Partidul Acțiune și Solidaritate

  • Acțiuni

    Fracțiunea PAS a sesizat la Curtea Constituțională repartizarea prin amendamente a investițiilor capitale pentru primării

    December 29,2020

    Fracțiunea PAS a depus o sesizare la Curtea Constituțională privind Legea bugetului de stat pentru anul 2021 în partea ce se referă la amendamentele din Anexa 7, votate în ședința nocturnă din 16.12.2020. Despre aceasta a anunțat într-un briefing de presă deputatul PAS, Petru Frunze. Mai mult, autorii sesizării Petru Frunze și Veronica Roșca, consideră că prevederile adoptate ilegal de majoritatea parlamentară afectează grav principiile autonomiei locale.

    Deputatul Petru Frunze consideră că aceste prevederi, adoptate la miez de noapte, reprezintă o batjocură față de banii publici, față de impozitele care sunt achitate de cetățeni.

    Parlamentarul a specificat că sesizarea depusă nu se referă la repartizarea banilor din fonduri naționale sau bugetul autorităților locale, dar vizează strict amendamentele înregistrate ilegal de unii deputați din majoritatea parlamentară care au împărțit banii după principiul cine este mai loial față de Dodon sau Șor.

    „Ne punem cu toții întrebarea: cum poți să motivezi autoritățile locale, în mod special, primarii să dezvolte comunitățile, să scrie proiecte, să lucreze luni întregi asupra unui proiect să cheltuie banii APL pentru studii de fezabilitate, raport de audit, proiect tehnic și altă documentație tehnică, iar alte localități să primească banii doar pentru că primarii sunt loiali unor deputați sau unor partide politice, sau că primarii semnează unele declarații politiceˮ, a punctat semnatarul sesizării.

    În context, deputatul a menționat: „Noi vrem să motivăm primarii să scrie proiectele, să unească comunitățile pentru a soluționa problemele locale, dar nu să repartizăm banii noaptea fără a ști exact cum vor fi utilizați acești baniˮ.

    Totodată, parlamentarul a subliniat inechitatea socială admisă în raport cu cetățenii Republicii Moldova prin acest mod de împărțire a banilor publici și a adus drept exemplu mai multe regiuni care au fost grav afectate de această „împărțeala pe timp de noapteˮ.

    Drept exemplu, raionul Ialoveni, care, conform calculelor, este un raion cu cea mai mare contribuție  prin impozite și taxe la bugetul de stat, s-a ales cu cei mai puțini bani, câte 3 lei de fiecare locuitor.

    „Nu este corect ca politicienii să le ia impozitele și pe timp de noapte să le împartă cum le este lor pe placˮ, a punctat deputatul.

    În opinia lui Petru Frunze, modul de distribuire politică a banilor publici nu este echitabil și stimulează pe unii primari să nu muncească pentru a scrie proiecte, iar acei care scriu proiecte nu au posibilitate să primească finanțare pentru că banii din fondurile naționale sunt distribuiți politic. Mai mult, deputatul se arată convins că prin acest mod unii deputați își acumulează laude deșarte și capital politic din contul cetățenilor.

    În concluzie, deputatul și-a exprimat speranța că Înalta Curte va examina și va veni cu o decizie finală favorabilă cât mai repede, iar deputații din majoritatea parlamentară loială lui Dodon și Șor vor conștientiza că banii publici, impozitele oferite de cetățeni, nu sunt banii lor și nu e dreptul lor să-i repartizeze așa cum doresc ei.

    Partidul Acțiune și Solidaritate Rotaru
    Articole similare
    Acțiuni & Comunicate de presă
    Tinerii PAS, la 2 ani de mandat: Ce am reușit să facem pentru tinerii din Republica Moldova
    Vezi mai mult
    Acțiuni & În rusă & Пресс-релизы
    Проект PAS: возмещение НДС предпринимателям Гагаузской автономии будет производиться из бюджета АТО
    Vezi mai mult
    Acțiuni & Comunicate de presă
    Proiect PAS: Restituirile TVA către agenții economici din autonomia găgăuză se vor face din bugetul UTAG
    Vezi mai mult
    Aderă la partidul cu cea mai mare încredere în rândul cetățenilor.