PAS solicită publicarea documentelor legate de scumpirea biletelor la călătoriile interurbane

De la 1 ianuarie 2020 a intrat în vigoare scumpirea cu până la 45% a prețurilor la transportul interurban de pasageri.

PAS consideră decizia Guvernului lui Dodon de a scumpi, în toiul sărbătorilor de iarnă, costul călătoriilor interurbane, fără consultări publice largi, fără a analiza alte opțiuni existente și fără a lua măsuri care ar conduce la creșterea calității, gradului de confort și siguranței călătoriilor, drept o batjocură la adresa cetățenilor.

Scumpirea a lovit în partea cea mai vulnerabilă a societății, iar Guvernul nu a venit cu o reacție pe măsură. Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a menționat în presă că transportatorii și-au asumat modernizarea mijloacelor de transport până în august 2020, fără a prezenta vreun act doveditor.

Solicităm Guvernului lui Igor Dodon să publice memorandumul semnat de transportatori prin care aceștia își asumă investițiile de modernizare menționate de ministru.

În cazul în care acest memorandum nu există, solicităm publicarea stenogramei ședințelor și negocierilor care au avut loc între Ministerul Economiei și transportatori, anunțate printr-un comunicat al instituției pe 27 decembrie 2019.

Cetățenii au dreptul să ştie cine şi cum a negociat scumpirea călătoriilor şi ce alte acțiuni au fost decise la aceste întâlniri secrete.

Fracțiunea PAS a făcut un demers către ministerul Economiei și Infrastructurii pentru a obține informația și va solicita prezența ministrului Anatol Usatîi în plenul Parlamentului pentru a oferi explicații în raport cu situația creată.

Guvernul actual continuă să ia decizii într-un mod obscur. Decizia Guvernului a afectat sute de mii de oameni, fără ca aceștia să fie măcar informați din timp. În următoarele zile, PAS va depune toate demersurile legale, inclusiv pe platforma parlamentară, pentru a asigura publicarea acestor informații.