Mihai Popșoi publică un raport alternativ despre tentativa de puci anticonstituțional din iunie 2019: „Lecțiile nu au fost însușite, vedem cum unii își doresc să dea indicații procurorilor, judecătorilor, prim-miniștrilor”

 

Mihai Popșoi, ex-președintele Comisie de anchetă pentru elucidarea tentativei de puci anticonstituțional întreprinsă în iunie 2019, a publicat un sumar al Raportului de alternativă. Potrivit raportului, Curtea Constituțională, între 7–14 iunie 2019, a acționat într-un mod arbitrar, tendențios, executând de facto o comandă politică a fostului partid de guvernământ și a liderului acestuia Vladimir Plahotniuc.

 

Potrivit raportului, deciziile Curții Constituționale au avut drept consecință un blocaj constituțional extrem de periculos. Mihai Popșoi a notat că actualul Parlament al Republicii Moldova trebuie să examineze plenar criza constituțională din 7–14 iunie 2019, cu elemente vădite de uzurpare a puterii de stat, și oferirea soluțiilor în vederea neadmiterii unor astfel de situații pe viitor. ”Eschivările de a se prezenta la audieri în cadrul comisiei a foștilor judecători ai Curții Constituționale, precum și a altor oficiali de rang înalt demonstrează insuficiența prerogativelor Comisiei de anchetă, dar mai este și o dovadă în plus că bănuielile membrilor comisiei de anchetă, bazate pe fapte, mărturii și documente, sunt fundamentate”, se mai arată în document.

 

Deputatul PAS consideră că, criza fără precedent, care a avut loc între 7–14 iunie 2019, trebuie să fie examinată minuțios, iar raportul și probele colectate de către Comisia de anchetă trebuie nu doar să fie cunoscute publicului larg, dar să servească drept rechizitoriu pentru tragerea la răspundere a celor ce se fac vinovați de uzurparea puterii de stat, în primul rând a lui Vladimir Plahotniuc.

 

„Cu regret, schimbarea guvernării în Noiembrie 2019 a dat peste cap ancheta, iar exponenții PSRM nu au mai prezentat un raport al Comisiei și nici nu au dorit prelungirea mandatului acesteia. Totuși, așa cum am promis, am publicat un raport de alternativă, pentru că societatea noastră trebuie să cunoască adevărul despre cea mai gravă criză politică din istoria țării. Cei care nu învață din trecut, riscă să meargă pe aceeași cale, mai ales că vedem deja că unii își doresc să dea indicații procurorilor, judecătorilor, prim-miniștrilor. Lecțiile din iunie 2019 nu au fost însușite! Contăm pe Procuratura Generală să continue ancheta penală și să tragă la răspundere pe cei care se vor dovedi vinovați de cea mai gravă crimă împotriva poporului”, consideră Mihai Popșoi.

Raportul integral îl găsiți AICI.