Flashmob la Președinție: Tinerii PAS i-au transmis lui Dodon ordinul „Gloria lenei”

 

Tinerii PAS au organizat astăzi un flashmob la Președinție unde au cerut locuri de muncă acasă. Potrivit lor, în ultimii 4 ani, peste 150 de mii de tineri au plecat din Republica Moldova, iar vinovat de aceasta se face Igor Dodon, care nu s-a preocupat de bunăstarea cetățenilor. Drept urmare, tinerii i-au transmis lui Dodon ordinului „Gloria lenei”.

 

„În Republica Moldova, în ultimii 4 ani au plecat peste 150 de mii de tineri, au plecat mii de medici din sistem, au plecat sute de profesori din sistem, mii de muncitori nu au primit niciun suport pentru șomajul forțat. Pe de altă parte, avem un președinte care de 4 ani nu a făcut nimic pentru locuri de muncă decente, nu a făcut nimic decât vacanțe luxoase, decât populism ieftin. Acest lucru demonstrează că Igor Dodon a fost un președinte leneș, un președinte care nu s-a preocupat de bunăstarea propriului popor”, a precizat președintele PAS Youth, Adrian Băluțel.

La eveniment a participat și deputatul PAS, Radu Marian, care a anunțat despre câteva statistici îngrijorătoare: 1/3 din întreprinderi riscă să falimenteze, doar din datele oficiale circa 30.000 de oameni și-au pierdut locurile de muncă, oamenii nu-și pot intoarce ratele la credite.

 

„Guvernul Dodon-Chicu a fost mai mult pe la nunți, prin vacanțe de lux, prin sanatoria. În pandemie s-a văzut că în țările în care politicienii sunt corecți și lucrează pentru oameni, companiile s-au descurcat mult mai bine, fiecare afacere și fiecare familie au primit ajutor. Noi, cei de la PAS, în frunte cu  Maia Sandu, am venit înca din luna aprilie cu un program anticriză în domeniul economic, în care am propus: Plata salariilor în proporție de 75% a angajaților disponibilizați temporar timp de  3 luni, mărirea fondului de garantare a creditelor până la 2 miliarde de lei, amânarea ratelor la credit și a plăților aferente pentru cei care și-au pierdut veniturile în această perioadă”, a punctat Radu Marian.

Tinerii PAS au pregătit și un ordin pentru Igor Dodon, ordinul „Gloria lenei”, pe care l-au transmis Președinției.

 

Amintim că liderul PAS, Maia Sandu, a anunțat zilele acestea că, în calitate de președinte, și-a asumat obiectivul național de creare a locurilor de muncă bine plătite acasă, iar acest lucru va fi posibil prin realizarea acestui plan:

 

  • În primul rând, va lucra pentru ca statul să ajute, nu să încurce. Le va crea oamenilor de afaceri un mediu în care să se poată lucra. Cei mai mulți oameni se plâng astăzi de presiunile pe care le pune statul, tot felul de agenții de control, de piedicile pe care le pun aceste instituții în calea dezvoltării afacerilor. În special, întreprinderile mici și mijlocii se plâng că sunt hărțuite.

 

  • Va pleda pentru simplificarea regulilor de activitate pentru întreprinderile mici și mijlocii. Cu cât mai simplu va fi cadrul de reglementare, cu atât mai mulți oameni vor îndrăzni să facă investiții, să deschidă o afacere, să creeze locuri de muncă.

 

  • Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, economia, în general, are nevoie de finanțare ieftină. Va promova soluții de relansare economică bazate pe acces extins la diverse surse de finanțare, inclusiv fonduri europene, investirea în capacități de producere la nivel local, finanțarea serviciilor de consultanță pentru antreprenori.

 

  • Va duce o politică economică externă activă și voi folosi credibilitatea ei pe plan internațional pentru promovarea produselor moldovenești, extinderea piețelor de desfacere și facilitarea exportului. Va promova Republica Moldova pentru investitori străini de calitate, ca să avem investiții în sectorul de producere pe tot teritoriul Moldovei, nu doar în zonele economice libere.

 

  • În agricultură, pornind de la discuțiile pe care le are cu oamenii din țară, va sprijini deschiderea întreprinderilor de prelucrare a producției agricole în raioane pentru mai multe locuri de muncă și pentru ca fermierii să aibă unde vinde producția.

Vedeți video de la intrarea în Președinție aici.