Deputații PAS lansează primele două inițiative legislative din programul „Pensii corecte pentru toți”  – „Plafonarea super-pensiilor” și „Judecător cu pensie mai aproape de popor”

25 noiembrie 2019 // Deputații fracțiunii PAS –Dan Perciun și Mihai Popșoi au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, două proiecte de lege din pachetul legislativ “Pensii corecte pentru toți.”. Măsurile presupun plafonarea mărimii pensiei, astfel încât această să nu depășească 5 salarii medi și micșorarea decalajului enorm dintre pensiile judecătorilor și ale altor cetățeni. Aceste proiecte de legi urmau să fie promovate de Guvernul Sandu, însă din cauza demiterii acestuia de către majoritatea PD-PSRM, adoptarea lor a fost suspendată.

Prima inițiativă legislativă presupune limitarea „superpensiilor” pentru limita de vârstă, până la cel mult 5 salarii medii pe economie. Acest plafon este necesar pentru a echilibra sistemul de pensii și a reduce din decalajul enorm între cele mai mici pensii și pensiile maxime din Moldova. În același timp, se propune plafonarea cuantumului salariului în baza căruia angajatorul plătește contribuții în Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS) – la 5 salarii medii pe economie.

A doua inițiativă „Judecător cu pensie mai aproape de popor”, vine să modifice condițiile de pensionare a judecătorilor în așa fel, încât să le apropie de condițiile de pensionare a oamenilor care beneficiază de pensie în cadrul sistemului public de pensii.

„În acest moment, avem un decalaj enorm între pensiile judecătorilor și asiguraților obișnuiți. Pensia medie a unui judecător constituie 20.018 MDL, fiind de aproape 11 ori mai mare decât pensia medie pe țară. Discrepanțele existente s-au adâncit pe parcursul anilor. Dacă condițiile de pensionare ale judecătorilor au rămas practic neschimbate din anul 1995, atunci în cazul sistemului public de pensii acesta a fost modificat esențial, condițiile de pensionare înăsprindu-se în defavoarea contribuabilului”, a declarat deputatul Dan Perciun în cadrul conferinței de presă.

Această inițiativă stabilește că judecătorul se va pensiona în următoarele condiții: (i) a atins vârsta de 63 de ani; (ii) a activat în funcția de judecător cel puțin 20 de ani (în acest moment judecătorii se pot retrage după 12,5 ani) ; (iii) cuantumul pensiei va fi egal cu 55% din ultimul salariu de funcție; (iv) pentru fiecare an complet în funcție de judecător peste termenul de 20 de ani, cuantumul se va majora cu 3%; (v) cuantumul pensiei nu va putea depăși 80% din ultimul salariu de funcție.

De asemenea, se propune eliminarea indemnizației unice de concediere care se oferă judecătorilor la pensionare sau demise, indemnizație care de multe ori poate depăși 200.000 lei. În opinia deputaților, nu există temei pentru plata indemnizației unice de concediere în condițiile în care judecătorul beneficiază pe perioada activității de un salariu de funcție semnificativ mai mare decât media în sistemul public și se pensionează în condiții speciale.

„Protecția socială a fost întotdeauna și va rămâne o prioritate pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, vom opta permanent pentru un sistem de pensii corect și echitabil, care să trateze toți cetățenii în mod egal. ”, a declarat Mihai Popșoi, deputat PAS și vicepreședinte al Parlamentului.

Proiectul de lege „Plafonarea super-pensiilor”

Proiectul de lege „Judecător cu pensie mai aproape de popor”