Bălți – Oraș-Campion

Programul electoral al candidatului PAS pentru primăria mun. Bălți – Simion Guțu

Ceea ce lipsește cetățenilor din Bălți este șansa. Șansa de a-și găsi un loc de muncă bun, șansa de a învăța lucruri noi, șansa de a alerga dimineața într-un parc, de a merge pe o stradă fără praf și fără gropi, șansa de a descoperi locuri frumoase, piese de artă, evenimente, localuri, și mai important, șansa de a cunoaște oameni noi. Ceea ce vrem să facem noi este să întoarcem oamenilor șansa de a trăi o viață mai bună, în orașul lor.

Șansa poate fi oferită doar cu ajutorul unui primar integru, care va aduce o echipă de oameni onești și profesioniști, care să nu se gândească la buzunarul propriu, dar la interesul cetățenilor. Trebuie să aducem în primărie oameni sinceri, oameni cinstiți care să muncească pentru ca orașul Bălți să prospere și să devină un oraș cu adevărat european, un oraș pentru tineri, așa încât ei să dorească să rămână acasă, să muncească aici și să-și crească copiii aici.

5 Angajamente-cheie pentru Bălți

  1. Eliminarea prafului de pe străzi – Vom elimina praful prin aplicarea tehnicilor de drenaj împrumutate de la orașele europene și prin izolarea zonelor de pe trotuar și carosabil care produc noroi.
  2. Fiecare locuitor al orașului va avea acces la un parc și spații verzi în orice rază de 7 minute de mers pe jos din orice punct. În aceste zone vom amenaja piste pentru alergat, piste pentru bicicliști, terenuri de joacă pentru copii și terenuri de joacă pentru sporturi de echipă.
  3. Bălți – oraș al tinerilor, oraș universitar. Vom atrage cât mai mulți studenți din regiunile alăturate în oraș și vom îmbunătăți condițiile de trai pentru tineri.
  4. Reparația celor mai importante străzi din oraș – str. Ștefan cel Mare, str. Sadoveanu, str. Decebal, str. Pușkin, și lărgirea trotuarelor.
  5. Crearea unui incubator de afaceri care să instruiască 500 de antreprenori în fiecare an, pentru ca afacerile lor să crească și să ofere mai multe locuri de muncă.

Citește programul integral aici.