Dizabilitatea nu este o piedică în calea fericirii

Interviu cu Aliona Istrati, membră în biroul Organizației de Femei Chișinău

Sistemul de asistență socială din Italia este un model de politici sociale și bune practici care asigură respectarea drepturilor, egalitatea de șanse și incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități și nevoi speciale.

Revenită de curând, colega noastră, Aliona Istrati, este determinată să se implice în promovarea bunelor practici în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități, valorificând propria experiență acumulată în cadrul sistemului italian de asistență socială.

– Ați activat în Italia mai bine de 16 ani, vă rugăm să ne spuneți ce v-a determinat să plecați de acasă și cum a fost experiența dumneavoastră în străinătate?

Răspunsul la această întrebare vine din istoria mea de viață. M-am născut într-o familie de oameni inteligenți, perseverenți și muncitori, în satul Drăgușenii Noi, Hâncești. Tata era antreprenor în agricultură și mama – profesoară de biologie. Am absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Finanțe și Economie. La vârsta de 20 de ani am fost nevoită să plec de acasă pentru a-mi câștiga existența și a-mi asigura viitorul. Italia a devenit pentru mine a doua casă, doarece anume acolo am trăit cele mai importante experiențe și am realizat cele mai frumoase schimbări în viața mea.

Ce v-a determinat să vă întoarceți?

Am revenit acasă împreună cu familia, deoarece, așa cum zice moldoveanul, „sângele apă nu se face” și dorul de casă mi-a fost mereu în suflet. Vreau să aduc în Moldova toată experiența mea acumulată acolo. Desigur, condițiile sociale și posibilitățile de viață de la noi nu pot fi comparate cu cele din Italia, acolo statul își asumă responsabilitatea față de cetățenii săi, le respectă drepturile, le asigură condiții favorabile de existență și integrare socială. Instituțiile statului activează în interesul cetățenilor și le oferă servicii de înaltă calitate în toate domeniile sociale: învățământ, medicină, asistență socială etc. Mi-aș dori ca Republica Moldova sa preia exemplul țărilor europene și să consolideze un sistem complex și eficient de servicii sociale, care să asigure necesitățile elementare ale cetățenilor.

În ce domeniu credeți că ați putea aplica experiența acumulată în Italia, aici, în Republica Moldova?

În Italia m-am specializat și am activat în domeniul asistenței sociale. Am urmat cursurile de formare profesională, organizate de Asociația „Elisabetta D´’Ungheria”- PADOVA, unde am obținut specializarea O.S.S (Operator socio-sanitar) și am lucrat ca  O.S.S. în ASOCITIA NATIONALA A FAMILIEI, A.N.F.F.A.S. Mestre Onlus (Asociația Națională a Familiilor cu dizabilități intelectuale și cu nevoi speciale).

Consider că în țara noastră avem mari restanțe la capitolul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități. Sunt sigură că împreună cu cei din diasporă putem aduce și implementa acasă  bunele practici în domeniul integrării sociale a persoanelor aflate în dificultate.

– Cum funcționează sistemul de asistență socială în vederea integrării persoanelor cu dizablități în Italia?

În Italia, asociațiile specializate în acest domeniu sunt organizații non-profit și au drept obiective esențiale: propunerea  unui  proiect  de viață pentru persoanele cu dizabilități de diferite categorii; prevenirea și diagnosticarea precoce a deficiențelor mentale; asigurarea protecției și bunăstării; îmbunătățirea stării fizice și psihice a persoanelor în dificultate; integrarea în societate și în câmpul muncii; dezvoltarea creativității și relaționarea cu alții; dezvoltarea stimei de sine și a autonomiei; promovarea integrării școlare.

Totodată, asociațiile urmăresc să califice și să instruiască specialiști în domeniu; să creeze o rețea de părinți informați și capabili să formuleze cerințe, să înainteze propuneri, să poarte discuții cu politicieni, administratori, cadre medicale, educatori, în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață și activitate a persoanelor cu dizabilități și nevoi speciale.

Pentru fiecare persoană aflată în dificultate care vine la A.N.F.F.A.S. se pregătește un proiect individualizat bine definit și orientat spre rezultate concrete. A.N.F.F.A.S. lucreaza în strânsă colaborare cu familiile și specialiștii din domeniu.

Incluziunea socială a persoanelor aflate în dificultate pornește de la incluziunea prin educație. În Itaia, copiii cu dizabilități și nevoi speciale până la vârsta de 18 ani merg, în proporție de 99,9%, în școlile obișnuite, iar după 18 ani se integrează în diferite centre educaționale și asociații, precum este A.N.F.F.A.S.

Succesul educației incluzive în școlile din Italia  este asigurat de prezența echipelor de sprijin pentru învățători, formate din cadre didactice specializate, medici, psihologi, asistenți sociali, medici logopezi și fizioterapeuți; împărțirea responsabilităților între părinți, profesori, personal medical și comunitate; educarea societății, prin intermediul mass-mediei și a întâlnirilor publice.

Ce părere aveți despre sistemul de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități din Republica Moldova?

Deși în Republica Moldova a fost adoptat un cadru normativ naţional care reglementează diferite aspecte specifice drepturilor persoanelor cu dizabilități, totuși calitatea vieții acestei categorii de oameni rămâne a fi nesatisfăcătoare. Incluziunea socială reală este stagnată de problemele economice și financiare, accesul limitat al copiilor și tinerilor cu dizabilități în instituții educaționale incluzive, insuficiența măsurilor de protecție socială, accesul redus al persoanelor cu dizabilități la servicii medicale de calitate, de abilitare și reabilitare, inaccesibilitatea infrastructurii, transporturilor, informației și comunicațiilor pentru persoanele cu dizabilități și, din păcate, multe altele.

Sistemul educațional de la noi, deși promovează educația incluzivă, prezintă mari deficiențe. În Republica Moldova nu toți copiii cu dizabilități și nevoi speciale sunt integrați în școală și puțini dintre ei au posibilitatea de a folosi oportunitățile de dezvoltare. În mod deosebit, vorbim de copii și tineri cu CES (dizabilități, dificultăți sau tulburări).

O altă problemă gravă a sistemului nostru este că statul nu alocă suficiente resurse pentru a asigura minimumul necesar de existență pentru aceste persoane. Copiii cu dizabilități și nevoi speciale primesc din partea statului o indemnizație în jur de 1528 lei, sumă mizeră, cu care părinții nu pot face față cheltuielilor, mai cu seamă că serviciile de reabilitare sunt foarte costisitoare și sunt achitate din cont propriu. În Italia, indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități sunt în jur de 495-700 de euro și toate serviciile de asistență socială sunt gratuite (logopedie, fizioterapie, bazin, medicamente).

Modelul italian de incluziune socială oferă șanse egale și oportunități de învățare și dezvoltare  tuturor copiilor cu nevoi speciale. Sper și cred că lucrurile se vor schimba spre bine și la noi, e necesar doar să ne dorim cu adevărat acest lucru și să ne implicăm, educând și responsabilizând întreaga societate în spiritul toleranței și non-discriminării.