Cerem anularea concursul ilegal!

Astăzi, 31 mai 2018, Partidul Acțiune și Solidaritate, în comun cu Platforma DA și PLDM, au organizat o conferință de presă în fața primăriei municipiului Chișinău la care au cerut suspendarea concursului pentru funcția de șef al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport.

Suspendarea este necesară din motivul încălcării de către organizator – primăria Chișinău – a pct.19 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.201/2009 (anexa nr.1), care prevede expres că, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării probei scrise, pe pagina web a autorităţii publice se plasează informația despre data, ora, locul desfăşurării probei scrise. Încălcând aceste prevederi normative, primăria nu a asigurat plasarea informației respective în termenii stabiliți.

Abia după ce Președintele PAS, Maia Sandu, a solicitat, prin intermediul paginii sale de facebook, stoparea concursului (30 mai 2018, ora 14.07), pe site-ul primăriei a apărut informația cu privire la data desfăşurării probei scrise. Din imaginea anexată (screenshot din data de 29 mai, ora 16:04), se constată că pe site-ul Primăriei nu era plasat niciun anunț cu privire la concurs. Ulterior, primăria a antedatat data plasării anunțului în cauză, indicând că acesta ar fi fost plasat pe 28 mai 2018, or nici măcar pe 29 mai 2018 acesta nu se regăsea pe site; în realitate, informația a fost plasată abia pe 30 mai 2018 după ora 15.00.

În afară de încălcarea cadrului normativ aferent desfășurării concursurilor de recrutare, semnalăm că, în acest caz, acțiunile primăriei sunt lipsite și de legitimitatea necesară. Peste doar 3 zile va avea loc turul II al alegerilor, la care cetățenii capitalei urmează să decidă cine va conduce primăria. Anume persoana care va obține mandatul cetățenilor în cadrul sufragiului de duminică este îndrituită să asigure organizarea concursului respectiv, și nu actuala administrație a capitalei care nu are un mandat popular.

PAS a atenționat că, din motivul încălcării flagrante a cadrului normativ, rezultatele acestui concurs nu vor fi recunoscute, iar organizatorii vor purta răspundere potrivit legii.

Flashmob-ul poate fi urmărit pe privesc.eu.

Puteți vedea aici imaginea captată a paginii web a primăriei (print screen din 29 mai).

sursă poze: privesc.eu