Schimbarea sistemului electoral – între încălcarea procedurilor parlamentare și ”abureala” Comisiei de la Veneția

Puțină lume a înțeles ce s-a întâmplat la ședința Parlamentului din 5 mai. Probabil nici deputații nu au înțeles prea bine. Președintele Parlamentului, sfidând propriile declarații din seara precedentă, a propus introducerea în agendă atât a proiectului de lege nr.60 cu privire la votul uninominal (inițiativa PD-ului), cât și a proiectului nr.123 ce vizează sistemul mixt (inițiativa PSRM-ului).

După „dezbaterea”  acestora, uninominalul a obținut 52 de voturi, iar mixtul a fost susținut de 74 de parlamentari.

După ședința Comisiei juridice, care a propus ”comasarea și înglobarea proiectelor nr.60 și 123 într-un proiect consolidat”, Parlamentul a votat ”acceptarea raportului Comisiei juridice” și, totodată, calificarea proiectului nr.123 (mixtul) ca proiect de bază, iar a proiectului nr.60 (uninominalul) ca fiind de alternativă. Cu alte cuvinte, comisia a propus una („comasarea”), iar plenul, după ce a spus că ”acceptă propunerea comisiei”, a decis cu totul altceva – proiectul PSRM să fie de bază, iar cel al PD – de alternativă.

Înglobarea a două proiecte în unul consolidat și calificarea unuia ca fiind de bază, iar a celuilalt ca fiind de alternativă sunt două procedee parlamentare diametral opuse, aplicarea unuia excluzând din start posibilitatea aplicării celuilalt. Și asta deoarece, potrivit alin.(3) al art.56 din Regulamentul Parlamentului, dacă două proiecte au aceeași concepție, atunci ele se comasează; potrivit alin.(4) al aceluiași articol, dacă proiectele au concepții diferite, atunci unul este de bază, iar altul este de alternativă. Adică, comasarea proiectelor ar fi putut avea loc doar dacă, de exemplu, atât PD-ul, cît și PSRM-ul ar fi propus unul și același sistem electoral. În niciun caz nu se puteau comasa două proiecte care propun sisteme electorale diferite.

Cu toate acestea, Parlamentul, încălcând propriul regulament, a decis să comaseze cele două proiecte cu concepții diferite. Am impresia că este pentru prima dată în istoria parlamentarismului moldav când se procedează în asemenea hal! Este ca și cum Parlamentul ar accepta comasarea a două proiecte care ar prevedea, pe de o parte, că Președintele țării este ales de Parlament, iar, pe de altă parte, că este ales de popor.

Dincolo de încălcarea procedurilor parlamentare – lucru considerat, probabil, puțin important în raport cu ”consensul politic național” la care s-a ajuns – nu se poate trece cu vederea aspectul ipocriziei parlamentarilor care au susținut, în același timp, atât uninominalul, cât și mixtul. Ce sistem electoral îl agreați, totuși, stimați parlamentari? Sistemul majoritar sau sistemul mixt? Sau pentru voi este este una și aceeași? Sau poate ați votat din plictiseală?

Să revenim la ceea ce a votat Parlamentul. După cum rezultă din raportul Comisiei juridice și votul acordat de plen, la moment sunt (doar) 3 chestiuni conceptuale care, teoretic, nu ar mai putea fi revizuite în lectura a doua: 1) 50 de parlamentari aleși pe liste de partid și 51 aleși în circumscripții (cu un singur tur, fără prag și fără revocare); 2) 600 de semnături pentru candidații din circumscripții; 3) în Transnistria, alegerile vor avea loc așa cum propune PSRM. Restul prevederilor sunt necunoscute. În raportul Comisiei juridice s-a menționat că, în 5 zile, comisia va elabora un proiect (nou) întocmit pe baza celor 2, pe care-l va transmite Comisiei de la Veneția și parlamentarilor. Însă la momentul scrierii acestor rânduri, în afară de cele 3 aspecte menționate, nicio altă prevedere a noului sistem electoral nu este definitivată.

Dincolo de lipsa de transparență și previzibilitate, este foarte probabil că, la întocmirea textului proiectului consolidat, să fie preluate cele mai ”toxice” și nedemocratice prevederi din cele 2 proiecte:

  • anihilarea diasporei;
  • încălcarea principiului votului egal prin oferirea unei puteri a votului extrem de mare pentru cetățenii din stânga Nistrului;
  • o putere a votului mai mare a diasporei din Est față de cea din Vest;
  • încălcarea principiului de a fi ales prin impunerea unor bariere birocratice pentru candidați (tot felul de teste de integritate și verificări a eligibilității candidaților de către organele electorale controlate politic de cele 2 partide etc.);
  • deschiderea arbitrară și fără criterii clare a circumscripțiilor după bunul plac al celor 2 partide;
  • revizuirea circumscripțiilor cu 3 luni înainte de alegeri (sau chiar și mai devreme) etc.

Toată această situație îngreunează și misiunea Comisiei de la Veneția. Or, pe de o parte, i s-au expediat pentru expertiză 2 proiecte de legi care nu mai sunt relevante,iar, pe de altă parte, textul proiectului la care Comisia va trebui să dea aviz nu există. Chiar dacă în zilele următoare Comisiei i se va pune la dispoziție proiectul consolidat, aceasta va avea foarte puțin timp la dispoziție pentru a analiza textul respectiv și pentru a reuși parcurgerea tuturor procedurilor aferente aprobării avizului la prima sa ședință din iunie curent. O sarcină deloc ușoară dacă ținem cont de volumul și complexitatea proiectului legii.

Cine și de ce vrea să ”aburească” Comisia de la Veneția? Răspunsul, cred, este la suprafață.