Direcția Națională Anticorupție din România (DNA) constituie un exemplu pentru moldovenii dornici de democrație și stat de drept. Un exemplu despre cum se poate duce lupta cu ”marea corupție” indiferent de culoarea politică şi rangul oficialului. De prin 2009 încoace, DNA a instrumentat (și instrumentează în continuare) dosare împotriva președinților de țară, prim-miniștrilor, parlamentarilor, miniștrilor, primarilor, președinților de consilii județene, împotriva a tot felul de ”baroni locali” și oameni de afaceri, fără a exista măcar un partid care să fi fost menajat (indiferent că e la putere sau în opoziție).

Şi în Republica Moldova, de prin 2015, au loc, periodic, arestări mai mult sau mai puţin mediatizate. Doar că, vorba fostului președinte Timofti, „ceva nu ajunge”.  În  primul rând, protagoniștii dosarelor sunt doar cei din opoziție. Şi chiar dacă, de ochii lumii, se deschide dosar cuiva din PD, atunci, acesta fie este un funcţionar de mâna a doua, fie un transfug proaspăt de la alte partide; şi, în marea lor majoritate, aceste dosare fie sunt fie puse la ”murat”, fie sunt soluționate în mod neconvingător.

În al doilea rând, este lipsa finalității dosarelor. Ne-am deprins deja că, la o primă etapă, descinderile mascaţilor sunt intens însoţite de breaking news-uri, reportaje de la ”fața locului”, experţii discută extaziat despre „curăţarea sistemului”, iar trolii holdingului efectiv înnebunesc de plăcere la gândul că Plahotniuc a mai dat o lovitură corupţiei mari…. Însă, după o anumită perioadă, totul este plasat într-un fel de stand-by, iar în loc de condamnarea celor „săltaţi”, spectacolul se reia cu alţi  protagonişti… Pe lângă caracterul strict mediatic, de PR al acestor acţiuni, trebuie să vorbim şi despre lipsa legitimității celor ce implementează ”reforma justiției” (PD) și, respectiv, lipsa credibilității celor care conduc organele procuraturii – e una când Băsescu, susținut de peste 50 % din populație, numește în funcție un șef al DNA și e cu totul altceva când un partid de 2-3 % face acest lucru.

Dar haideți să vedem, printr-un studiu de caz foarte simplu, cât de diferit funcționează justiția din România față de cea din Republica Moldova. Chiar dacă fiecare cauză are specificul său, ceea ce ne interesează nu este finalitatea cauzelor, ci, mai degrabă, modul cum și-au organizat activitatea organele de justiție.

Vom lua două situații practic identice: obstrucționarea votării românilor din diasporă la prezidențialele din 2014 și obstrucționarea similară a diasporei noastre la prezidențialele din 2016. Voi reaminti că, în ambele cazuri, zeci de mii de alegătorii nu au reușit să voteze; în ambele cazuri, s-au creat blocaje, de multe ori artificiale, pentru a împiedica votarea; în ambele cazuri, autoritățile au invocat rigiditatea legislației și faptul că situația era fără precedent.

Cum a procedat DNA? DNA s-a autosesizat imediat ce s-au închis secțiile de votare și a început verificările (detalii aici). Cu dosarul s-a lucrat mai mult de un an, timp în care s-au adunat 19 volume care conțin declarații de martori, ale funcționarilor implicați, documente ridicate de la diverse instituții, au fost audiați ambasadori, șefi de misiuni diplomatice, funcționari ai MAE (detalii aici). Dosarul a fost finalizat la 16 mai 2016 și transmis Parchetului General (care, conform procedurii, urma să-l trimită în Parlament pentru a solicita urmărirea penală a fostului ministru de externe – responsabil de organizarea votului peste hotare).

Cum a procedat Procuratura Generală a Republicii Moldova? S-a autosesizat? Doar miilor de cetățeni li s-a încălcat dreptul constituţional la vot, iar presa a relatat despre aceasta cu lux de amănunte. Răspunsul este negativ. Dar chiar dacă admitem că nimeni din decidenții din procuratură nu a privit știrile sau nu a văzut vreun motiv de autosesizare, totuşi, în seara zilei de 13 noiembrie 2016 candidatul Maia Sandu a depus plângere penală împotriva a doi demnitari care erau responsabili legal de organizarea votului în afara țării; la câteva zile după asta, a fost depusă o plângere penală suplimentară. Și ce a urmat? A fost oare audiat măcar unul dintre miile de cetățeni care nu au putut să voteze? Au fost, oare, audiați martorii, funcționarii, măcar autorul plângerii sau măcar cei față de care s-a făcut plângerea penală? Nu, desigur. Colac peste pupăză, la 20 decembrie 2016, adică puțin peste o lună de inacţiune, Procuratura dispune deja neînceperea urmării penale „deoarece faptele nu întrunesc elementele infracțiunii”.

Acest studiu de caz ilustrează, în fond, diferența între procuratura reformată din România și procuratura ”deformată” din Republica Moldova. În primul caz, organele procuraturii APĂRĂ CETĂȚENII cărora li s-au încălcat drepturile constituționale, iar în al doilea caz – organele procuraturii APĂRĂ DEMNITARII care au admis încălcarea drepturilor constituționale ale propriilor cetățeni. Trist, din păcate, dar adevărat… Totuși, justiția din România arată că este posibil, chiar și după zeci de ani, ca cei care au comis abuzuri să fie pedepsiți. Tocmai de aceea, cred cu tărie că vom ajunge să avem și în Republica Moldova un ”DNA”; și, similar României, unde fostul președinte Ion Iliescu este anchetat în dosarul mineriadei după 20 de ani de la acele tragice evenimente, și noi va trebui să avem grijă de propriii ”eroi”…

În imagine puteți vedea diferența dintre acțiunile celor 2 instituții.

DNA vs Procuratura

atitudinea Procuraturii RM vs. comunicatul DNA din România