Istoria este prea importantă ca să fie lăsată pe mâna politicienilor

După ce a găsit şi întors cetăţenilor miliardul furat (nu era greu, deoarece raportul Kroll a arătat că o parte din bani au ajuns la tovarăşii săi de partid), a combătut corupţia (oprind finanţarea unor partide din offshorurile din Bahamas), a scos statul din captivitate (de fapt, zilnic 106 de moldoveni ies din captivitate singuri) şi a adus oamenilor prosperitatea râvnită (chiar dacă unui grup restrâns din jurul său), Igor Dodon, împăcat cu sine însuşi, a trecut la ultimul punct din promisiunile sale electorale, la proiectul său de suflet – introducerea Istoriei Moldovei în şcoli.

Astfel, în anul de graţie 2017, martie 16, domnia sa emite un „hrisov” prin care-i cere premierului Filip „introducerea în curricula şcolară a disciplinei Istoria Moldovei, începând cu noul an de învăţământ 2017-2018”. Din acest document înţelegem că principala problemă pe care acest „epitrop al şcolilor” o vede în Republica Moldova este cursul de Istoria românilor, deoarece „această disciplină păstrează în societate starea de tensiune și de incertitudine privind viitorul statului moldovenesc”. Aţi citit bine. Nu corupţia, nu hoţiile banului public, nu sărăcia şi migraţia, generată de acestea, nu politicieni capabili de asemenea mostre de gândire fac imposibilă viaţa în acest stat, privându-l de orice viitor, dar o simplă materie şcolară!

Pot înţelege aversiunea domniei sale faţă de Istorie. Din ea învăţăm că una din marile metehne ale acestei ţări au fost şi rămân guvernanţii avari, venali şi corupţi, incapabili şi incompetenţi, mincinoşi şi imorali. Fără a avea aptitudini şi capacităţi de a produce bunuri materiale sau spirituale, de a fi utili societăţii într-un anumit domeniu, această tagmă „bugetivoră” se specializează în exploatarea resurselor statului. Iată de ce le trebuie lor „statalitatea” – este principalul lor activ şi sursă de venit. Oricum ai numi cursul, fie Istoria românilor, fie Istoria Moldovei, aceşti „ciocoi” oricum vor apărea în fiecare epocă. Atunci, ca şi acum, erau buni meseriaşi în arta aburirii oamenilor cu teme(ri) false, dând vina pentru sărăcia ţării fie pe turci, fie pe greci, fie pe ruşi sau români, fie pe vremuri, pe orice, numai nu pe ei….

Atunci, ca şi acum, politicienii încearcă să dea vina pentru problemele noastre de azi pe Istorie. Nu este aşa. Corupţia, hoțiile și sărăcia nu au legături cauzale cu bătălia de la Valea Albă sau problemele ortopedice ale lui Petru Şchiopul. Aceste cauze sunt mult mai aproape de ei, în timp și spațiu. Iar Istoria este o chestiune prea importantă ca să fie lăsată pe mâinile politicienilor. Mă tem că şi politica tot…