Declarația Biroului Permanent Național al PAS

cu privire la boicotarea așa-numitor dezbateri pe

marginea sistemului electoral uninominal

Partidul Democrat, incapabil să guverneze țara în interesul cetățenilor, nu poate depăși nivelul de încredere cetățenească de 4% și este conștient că nu va intra în următorul Parlament. De aceea, vrea să schimbe regulile jocului pentru a se menține la putere cu orice preț.

Schimbarea sistemului electoral reprezintă o capcană întinsă societății, prin care seinduce în eroare populația precum că actualul sistem electoral este cauza stării deplorabile în care ne aflăm cu toții. Și asta în condițiile în care anume Partidul Democrat și conducătorul său au discreditat actualul sistem proporțional, încropind prin corupție politică, șantaj și cu ajutorul instituțiilor statului aflate în captivitate oligarhică, o majoritate parlamentară falsă și ilegitimă, prin distrugerea partidelor și cooptarea membrilor acestora la majoritatea constituită în jurul Partidului Democrat.

Adevărul e că nu sistemul electoral, ci anume acești politicieni corupți și incompetenți sunt cauza acestei situații grave. Și tot ei caută mijloace de a rămâne în continuare la guvernare.

Așa-numitele dezbateri sunt un spectacol de prost-gust, deoarece PD nu își dorește să caute cel mai potrivit sistem electoral pentru Republica Moldova, ci doar să impună ”votul uninominal” care avantajează exclusiv Partidul Democrat, bifând, totodată, și îndeplinirea uneiadintre condițiile Comisiei de la Veneția. De altfel, Comisia de la Veneția, pe lângă cerința formală vizândmodificarea sistemului electoral cel târziu cu un an înainte de alegeri, statuează că stabilitatea legislației electorale presupune inclusiv inadmisibilitatea vreunei aparențe de manipulare în interesul partidului de guvernare.

Partidul Acțiune și Solidaritate a declarat că nu va participa la jocul organizat de PD și Vlad Plahotniuc pentru mimarea unor dezbateri publice, care nu au nimic în comun cu identificarea unui sistem electoral benefic pentru cetățeni.

PAS își manifestă disponibilitatea de a participa la dezbateri pe marginea identificării unui nou sistem electoral doar pentru alegerile din 2022, iar, în afară de modelul elaborat de Partidul Democrat, propunem pentru discuții implementarea sistemului proporțional cu liste deschise intr-o singură circumscripție electorală, după exemplulOlandei din 2017. Pentru alegerile din 2018, suntem dispuși să discutăm și să contribuim la îmbunătățirea sistemului electoral actual, în baza problemelor identificate în ultima campanie prezidențială și în conformitate cu constatările Curții Constituționale și ale instituțiilor internaționale.